Aventurile lui Arthur Gordon Pym: Diferență între versiuni

Aventurile lui Gordon Pym
Pagina titlului a primei ediții a cărții, Harper, New York (1838)
Informații generale
Autor	Edgar Allan Poe
Gen	roman
Ediția originală
Titlu original	The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket
Limba	Limba engleză
Editură	Harper & Brothers
Țara primei apariții	Statele Unite ale Americii
Data primei apariții	iulie 1838
Format original	Tipăritură (Hardback)
OCLC	1347784797

Aventurile lui Gordon Pym (în engleză The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket) este un roman scris de Edgar Allan Poe și publicat în 1837. El este singurul roman complet scris de Edgar Allan Poe. În această operă literară este relatată povestea tânărului Arthur Gordon Pym, care a călătorit la bordul balenierei Grampus. În cursul călătoriei Pym trece prin diverse aventuri și întâmplări tragice, inclusiv naufragiu, revoltă și canibalism, înainte de a fi salvat de echipajul lui Jane Guy. La bordul acestei nave, Pym și un marinar pe nume Dirk Peters își continuă aventurile lor pe mările sudului. Ajunși pe o insulă, ei întâlnesc băștinași cu pielea neagră înainte de a fugi înapoi pe ocean. Romanul se termină brusc, cu Pym și Peters continuându-și drumul spre Polul Sud.

Povestea începe ca o aventură destul de convențională pe mare, dar devine din ce în ce mai ciudată și greu de clasificat. Poe, care intenționează să prezinte o poveste realistă, a fost inspirat din mai multe relatări ale călătoriilor pe mare, și s-a inspirat mult de la Jeremiah N. Reynolds și se referă la Teoria Pământului Gol. El s-a inspirat și din experiențele sale proprii pe mare. Analize ale romanului se concentrează adesea pe elemente potențial autobiografice, precum și sugestii de rasism și de simbolism în rândurile finale ale operei literare.

Câteva episoade serializate din Aventurile lui Gordon Pym au fost publicate în Southern Literary Messenger, fără a fi finalizate. Romanul a fost publicat integral în iulie 1838, în două volume. Unii critici au făcut comentarii negative față de această operă literară, considerând-o prea înspăimântătoare și o plagiere în cantități mari din alte lucrări, în timp ce alții au lăudat aventurile sale extraordinare. Poe însuși a numit-o mai târziu "o carte foarte proastă". Cu toate acestea, Aventurile lui Gordon Pym a devenit o lucrare importantă, influențând în special opera lui Herman Melville și Jules Verne.

Rezumat

Romanul cuprinde o prefață, 25 de capitole și o postfață, cu un total de aproximativ 72.000 de cuvinte.

La bordul vasului Ariel (Capitolul I)

Prima secţiune a romanului prezintă distrugerea micii ambarcaţiuni a lui Pym.

Arthur Gordon Pym s-a născut pe insula Nantucket, renumită pentru portul său pescăresc și pescuirea de balene. Cel mai bun prieten al său, Augustus Barnard, este fiul căpitanului unei baleniere (navă de pescuit balene). Într-o noapte, cei doi băieți se îmbată și decid, la propunerea lui Augustus, să profite de briză și să navigheze pe mica ambarcațiune a lui Pym, Ariel. Dar briza se dovedește a fi un început de furtună violentă. Situația devine critică atunci când Augustus adoarme din cauza stării de ebrietate, iar neexperimentatul Pym trebuie să ia controlul ambarcațiunii. Ariel este salvat de Penguin, o balenieră ce se întoarcea în port. Împotriva voinței căpitanului, echipajul de pe "Penguin" se întoarce pentru a-i căuta și salva pe Augustus și pe Pym. După ce tinerii ajung în siguranță înapoi pe pământ, ei decid să păstreze această întâmplare secretă față de părinții lor.

La bordul vasului Grampus (capitolele II – XIII)

Prima sa aventură pe ocean nu îl descurajează pe Pym să dorească să navigheze din nou; mai mult, imaginația lui este stârnită de acea experiență. Interesul lui este în continuare alimentat de poveștile de viață marinărească pe care i le spune Augustus. Pym decide să-l urmeze pe Augustus ca pasager clandestin la bordul lui Grampus, o balenieră condusă de tatăl lui Augustus care urma să călătorească pe mările sudice. Augustus îl ajută pe Pym să pregătească o ascunzătoare în cală pentru el și Tiger, câinele credincios al lui Pym, la bordul navei. Augustus promite să-l aprovizioneze pe Pym cu apă și alimente, până când nava este prea departe de țărm să se întoarcă, moment în care Pym va ieși din ascunzătoare.

Din cauza atmosferei greoaie și a faptului că stâtea înghesuit în întunericul din cală, starea lui Pym începe să se degradeze și el are deliruri. El nu poate să comunice cu Augustus, nu reușește să obțină proviziile promise, astfel că Pym își termină provizia de apă. În cursul calvarului său, el descoperă o scrisoare scrisă cu sânge atașată de zgarda câinelui său, Tiger, în care Pym era avertizat să rămână ascuns, viața lui depinzând de acest lucru.

Augustus reușește în cele din urmă să-l elibereze pe Pym, explicând mesajul misterios, ca și întârzierea lui în reluarea legăturilor cu prietenul său: o revoltă a izbucnit la bordul balenierei. O parte a echipajului a fost masacrată de răsculați, în timp ce un alt grup, inclusiv tatăl lui Augustus, a fost lăsat într-o barcă mică care a fost lăsată să plutească în derivă pe ocean. Augustus a supraviețuit pentru că s-a împrietenit cu unul dintre răsculați, Dirk Peters, care regreta acum că a luat parte la revoltă.

Peters, Pym și Augustus pun la cale un plan pentru a prelua controlul navei: Pym, a cărui prezență nu este cunoscută de răsculați, va aștepta o furtună și apoi se va îmbrăca în hainele unui marinar mort recent, deghizându-se ca o fantomă. În confuzia creată ca urmare a superstiției marinarilor, Peters și Augustus, ajutați de Tiger, vor prelua din nou controlul asupra navei. Totul merge conform planului, iar în curând cei trei bărbați devin stăpânii navei Grampus: toți răsculații sunt uciși sau aruncați peste bord cu excepția unuia, Richard Parker, pe care îl cruță pentru a-i ajuta să manevreze nava.

Ilustraţie a morţii lui Augustus realizată de Albert Edward Sterner, 1895

Furtuna crește în intensitate, rupând catargul, sfâșiind velele și inundând cala. Toți patru reușesc să supraviețuiască prin legarea lor de cabestan. Pe măsură ce furtuna încetează, ei se găsesc în condiții de siguranță pentru moment, dar fără provizii. În următoarele zile, oamenii se confruntă cu pericolul de a muri de foame și de sete.

Ei zăresc o navă olandeză care se deplasează haotic, cu un marinar pe punte care rânjește, dând din cap în semn de salut. Încântați la început de perspectiva salvării din necazuri, ei devin rapid îngroziți când nava se apropie, aceasta având un miros îngrozitor. Ei își dau seama în curând că marinarul aparent vesel este, de fapt, un cadavru proptit în balustrada navei, rânjetul datorându-i-se faptului că fața sa era parțial descompusă deoarece un pescăruș se hrănea cu carnea de pe ea. În timp ce nava trece pe lângă ei, devine clar faptul că toți ocupanții navei sunt cadavre aflate în stare de putrefacție.

Pe măsură ce timpul trece, fără a se vedea pământ sau o altă navă, Parker sugerează că unul dintre ei ar trebui să fie omorât ca hrană pentru ceilalți. Ei trag la sorți după obiceiul marinăresc și Parker este sacrificat. Acest lucru le oferă celorlalți o amânare, dar Augustus moare în curând din cauza rănilor suferite atunci când au recuperat controlul asupra navei Grampus și mai multe furtuni se abat asupra navei deja grav avariate. Pym și Peters stau pe corpul navei răsturnate și sunt aproape de moarte atunci când ei sunt salvați de Jane Guy, o navă din Liverpool.

La bordul vasului Jane Guy (capitolele XIV – XX)

Pym și Peters devin membri ai echipajului și se alătură navei în expediția sa de vânătoare și de explorare a oceanelor sudice. Pym studiază insulele din jurul Capului Bunei Speranțe, devenind interesat de structurile sociale ale pinguinilor, albatroșilor și altor păsări de mare. La îndemnul său, căpitanul este de acord să navigheze mai la sud spre regiunile antarctice neexplorate.

Nava traversează o barieră de gheață și ajunge în largul mării, aproape de Polul Sud, dar unde era o climă blândă. Aici, Jane Guy ajunge la pe o insulă misterioasă numită Tsalal, locuită de un trib de negri aparent prietenoși, condus de un șef pe nume Too-Wit. Culoarea albă este străină locuitorilor insulei și îi neliniștește, pentru că acolo nu există nimic de acea culoare. Chiar și dinții localnicilor sunt negri. Insula este, de asemenea, adăpostul mai multor specii nedescoperite de floră și faună. Chiar și apa este diferită de apă din alte părți, fiind ciudat de groasă și având vene multicolore.

Relația localnicilor cu marinarii este inițial cordială, așa Too-Wit și căpitanul încep să facă negoț. Prietenia lor, cu toate acestea, se dovedește a fi un șiretlic și în ajunul propus al plecării navei localnicii prind echipajul într-o ambuscadă organizată într-un defileu îngust. Toată lumea, cu excepția lui Pym și Peters, este sacrificată, iar Jane Guy este ocupat și ars de tribul răuvoitor.

Tsalal și mai la sud (capitolele XXI – XXV)

Pym și Peters se ascund în munții care încojurau locul ambuscadei. Ei descoperă un labirint de pasaje pe dealuri cu semne ciudate pe pereți și nu sunt de acord între dacă dacă acestea sunt rezultatul unor cauze naturale sau artificiale. Confruntându-se cu o penurie de alimente, alergă cu disperare și fură o pirogă de la localnici, reușind cu greu să scape de pe insulă și luând un localnic ca prizonier.

Barca mică se strecoară mai departe spre sud pe un curent de apă din ce în ce mai cald, care a devenit de culoare alb lăptos. După mai multe zile ei se confruntă cu o ploaie de cenușă și apoi observă o cataractă mare de ceață, în care se deschide o intrare. Nativul moare atunci când o figură albă imensă apare în fața lor.

Aici, romanul se încheie brusc. Un post-scriptum scurt, aparent scrise de editorii cărții, compară semnele din labirint și de pe pereți remarcate de Pym cu litere și hieroglife arabe și egiptene cu sensurile "umbrit", "alb" și "Regiunea de Sud".

Surse

Address on the Subject of a Surveying and Exploring Expedition to the Pacific Ocean and the South Seas (1836) a exploratorului Jeremiah N. Reynolds a avut o mare influență asupra romanului lui Poe.

Pentru ca povestea să dea impresia unei explorări autentice, Poe s-a folosit de o serie de jurnale de călătorie care se publicau în număr mare în acea perioadă. Cea mai importantă sursă a lui Poe a constituit-o exploratorul Jeremiah N. Reynolds, a cărui operă Address on the Subject of a Surveying and Exploring Expedition to the Pacific Ocean and the South Seas a fost recenzată favorabil de Poe în ianuarie 1837. Poe a folosit aproximativ 700 de cuvinte din cartea lui Reynolds în Capitolul XVI, adică aproape jumătate din lungimea capitolului. În 1843, Poe l-a lăudat pe Reynolds și în recenzia făcută la opera A Brief Account of the Discoveries and Results of the United States' Exploring Expedition, publicată în Graham's Magazine. Nu se știe cu certitudine dacă Poe și Reynolds s-au întâlnit vreodată, dar se povestește că doar cu puțin timp înaintea morții misterioase a lui Poe, acesta ar fi strigat numele "Reynolds" în timp ce delira; deși incidentul poate fi considerat apocrif, există o teorie care susține că Poe se referea la Jeremiah Reynolds, reflectând astfel influența exploratorului.

Într-o notă de subsol din Capitolul XIII, Poe face referire la Polly, o epavă care a plutit în derivă în Oceanul Atlantic timp de șase luni, între 1811-1812. Este probabil ca Poe să fi citit această istorie în cartea lui R. Thomas, Remarkable Events and Remarkable Shipwrecks (1836), din care a citat.

În Capitolul XVI, Poe menționează circumnavigarea globului făcută de Căpitanul James Cook's la bordul vasului HMS Resolution, în care acesta a ajuns până la o latitudine de 70°10'. El s-a inspirat și din A Narrative of Four Voyages (1832), o poveste a lui Benjamin Morrell care a devenit bestseller. Este posibil ca Poe să fi preluat ideea titlului romanului său de la A Narrative of Four Voyages. Probabil că Poe s-a folosit de aceste evenimente reale pentru a-și face cititorii să creadă că romanul este cu adevărat o narațiune autobiografică a lui Pym.

Pe lângă sursele istorice, Poe a fost influențat și de alți scriitori. The Rime of the Ancient Mariner a lui Samuel Taylor Coleridge a constituit influența principală, iar scenele cu Pym și Dirk Peters în peșteră seamănă cu unele scene din Robinson Crusoe a lui Daniel Defoe , lucru remarcat de mulți critici ai vremii, inclusiv de publicațiile londoneze Court Gazette și Torch. Nava plină de cadavre amintește de legenda Olandezului zburător, o navă blestemată să nu mai poată reveni acasă.

Poe a incorporat și teoriile lui Reynolds și John Cleves Symmes, Jr. despre intratereștri. Operele celor doi enunțau ipoteza că la Polul Sud ar exista un pasaj către interiorul planetei, unde s-ar dezvolta civilizații nedescoperite. După cum scria Symmes, Pământul era "gol, locuibil și deschis la poli". Teoria, prezentată în 1818, a fost luată în serios în secolul al XIX-lea și a fost folosită de Poe și în 1831, când a scris "Manuscris găsit într-o sticlă" pornind de la Symmes' Theory of the Concentric Spheres, publicată în 1826. "Manuscris găsit într-o sticlă" se aseamănă cu romanul la cadru, caracterizare și unele elemente ale intrigii. Printre alți scriitori care au transpus în ficțiunea lor această teorie se numără Edgar Rice Burroughs și L. Frank Baum.

Pentru a descrie viața în timpul unui periplu prelungit pe mare, Poe s-a inspirat și din experiența personală. În 1815, pe când avea șase ani, Poe a călătorit împreună cu părinții adoptivi de la Norfolk, Virginia la Liverpool, Anglia, voiaj care a durat 34 de zile. În timpul acestei călătorii dificile, tânărul Poe l-a rugat pe tatăl său adoptiv, John Allan, să-l includă într-o scrisoare pe care acesta o scria. Allan a scris: "Edgar a spus Tati, zi ceva și despre mine, zi că nu mi-a fost frică de mare." Familia a revenit în Statele Unite în 1820 la bordul vasului Martha, ajungând la docul din New York după 31 de zile. Mai aproape de perioada în care a scris romanul, Poe a călătorit în timpul carierei sale militare, cel mai lung voiaj desfășurându-se de la Boston la Charleston, Carolina de Sud.

Analiză

Una dintre cele mai puțin accesibile opere ale lui Poe, Aventurile lui Arthur Gordon Pym, s-a sustras unei interpretări universal acceptate. Eruditul în Poe Scott Peeples scria că este "în același timp o falsă narațiune de explorare non-ficțională, saga de aventuri, bildungsroman, păcăleală, plagiat de jurnal de călătorie și alegorie spirituală" și "unul dintre cele mai derutante texte majore ale literaturii americane ". Biograful James M. Hutchisson scrie că intriga "urcă pe noi culmi de ingenuitate ficțională și coboară în noi abisuri de prostie și absurditate " în același timp. Unul dintre motivele confuziei vine din mulțimea erorilor de continuitate din cadrul romanului. De exemplu, Pym notează că faptul de a sparge o sticlă pe când era captiv i-a salvat viața, deoarece sunetul l-a avertizat de prezența sa pe Augustus, care îl căuta. Pe de altă parte, Pym notează că Augustus nu i-a spus asta decât "după trecerea multor ani ", deși Augustus moare după opt capitole. Cu toate acestea, mare parte a romanului are o intrigă bine pusă la punct. Romancierul John Barth remarcă, de exemplu, că mijlocul romanului coincide cu momentul în care Pym ajunge la ecuator, mijlocul globului.

Poe descifrează hieroglife în roman, iar eruditul Shawn Rosenheim crede că acest lucru a precedat interesul lui Poe pentru criptografie. Chiar și pictogramele ar putea fi inspirate de The Kentuckies in New-York (1834) a lui William Alexander Caruthers, unde scrierile similare sunt opera unui sclav negru.

Spre deosebire de celelalte povești despre călătorii pe mare a lui Poe (de exemplu "Manuscris găsit într-o sticlă "), Pym face acestă călătorie cu un scop. S-a sugerat că voiajul are legătură cu stabilirea identității naționale americane și descoperirea propriei identități. În cadrul romanului, Poe se referă la efectul alcoolului asupra oamenilor. De exemplu, episodul introductiv demonstrează că un om beat poate arâta perfect treaz, pentru ca în clipa următoare să se vadă efectele alcoolului. O asemenea descriere reprezintă o versiune micșorată a ideii principale a romanului, care se focalizează pe haos și ordine. Chiar și natura pare nenaturală. De exemplu, apa este foarte diferită la sfârșitul romanului, apărând sau colorată, sau "nenatural de limpede ". La sfârșit, soarele strălucește "cu o lumină galbenă bolnăvicioasă care nu strălucește suficient ", înainte de a părea că se stinge.

Elemente autobiografice

Unele elemente ale romanului sunt citite deseori ca o autobiografie. Romanul începe cu Arthur Gordon Pym, un nume similar cu Edgar Allan Poe, plecând din orașul Edgartown, Massachusetts, amplasat pe insula Martha's Vineyard. Interpretând în sensul acesta, protagonistul navighează de fapt departe de el însuși sau de ego-ul său. Al doilea prenume "Gordon", care înlocuiește numele de legătură dintre Poe și familia Allan, a devenit o referință la George Gordon Byron, un poet pe care Poe îl admira foarte mult. Scena în care Pym se deghizează ca să nu fie recunoscut de bunicul său, deși își dorește să îi moștenească averea indică dorința lui Poe de a se rupe de obligațiile familiale și, mai ales, disprețul față de patrimoniul tatălui său adoptiv, John Allan.

Și datele sunt relevante în această lectură autobiografică. Conform textului, Pym sosește pe insula Tsalal pe 19 ianuarie — ziua lui Poe. Erudiții, printre care se numără Burton R. Pollin și Richard Wilbur, sugerează că personajul Augustus își are originea în prietenul din copilărie a lui Poe, Ebenezer Burling, sau în fratele lui Poe, William Henry Leonard Poe, care a lucrat ca marinar în Africa de Sud și în alte părți la bordul navei USS Macedonian. În roman, data morții lui Augustus corespunde celei a morții fratelui lui Poe. În primul capitol apare barca cu pânze a lui Pym, Ariel - acesta fiind numele unui personaj jucat cândva de mama autorului, Eliza Poe.

Probleme rasiale

Unul dintre aspectele analizei critice a poveștii se concentrează pe implicațiile rasiste ale intrigii și descrierilor lui Poe. Un astfel de element în discuție îl constituie bucătarul negru care conduce revolta de pe Grampus ca cel mai însetat de sânge participant. Dirk Peters, un metis între un alb și un indian, este descris ca având un aspect feroce, cu dinți lungi, proeminenți, picioare crăcănate și o chelie ca "majoritatea negrilor ". Albul strălucitor al figurii finale a romanului contrastează cu sălbaticii cu pielea întunecată, ceea ce poate aminti de escaladarea tensiunilor rasiste asupra chestiunii sclaviei care avea loc în Statele Unite în vremea în care Poe lucra la roman. Mai mult, romanul pornește de la prezumția foarte răspândită la vremea aceea că oamenii cu pielea întunecată sunt oarecum inferiori. Unul dintre criticii rasismului prezent în Aventurile lui Arthur Gordon Pym este autorea Toni Morrison. În "Playing in the Dark: Whiteness and the Literary Imagination", Morrison discută felul în care prezența africană din roman este folosită ca și un contrast față de care autorul definește "albul", "libertatea" și "individualitatea". Explorând descrierea personajelor africane în literatura americană scrisă de albi, Morrison scria "niciun alt scriitor american din perioada de început nu este mai important ca Poe în ceea ce privește conceptul afro-american " datorită importanței date simbolismului albului și negrului în romanul lui Poe. Acest simbolism rasial este explorat mai departe de în satira fantasy a lui Mat Johnson, Pym (2011).

Finalul

"În calea noastră a apărut o figură umană acoperită", 1898 ilustraţie de A. D. McCormick

Romanul se încheie brusc cu apariția unei figuri bizare, acoperite, "având albul perfect al zăpezii". Mulți cititori nu au fost mulțumiți de acest final deoarece, după cum scria urmașul scriitorului, Harry Lee Poe, "nu se potrivea cu finalul limpede pe care îl așteptau de la un roman." Este posibil ca Poe să fi lăsat intenționat finalul deschis speculațiilor. Unii dintre cei care i-au studiat opera au sugerat că finalul servește ca o concluzie simbolică a călătoriei spirituale a lui Pym , în timp ce alții au spus că Pym a murit în scena cu pricina, iar povestea sa este relatată oarecum postum. Astfel, Pym ar fi murit în repovestirea aventurii în exact același punct în care ar fi murit în aventura reală. Ca și alte personaje din opera lui Poe, Pym pare să se resemneze cu soarta sa, oricare ar fi ea. Biograful Kenneth Silverman notează că figura radiază ambivalență și nu este clar dacă vrea să fie un simbol al distrugerii sau al protecției.

Golul care se cască în mare în ultimele momente ale cărții este o consecință a teoriei pământului scobit. Astfel, zona din apropierea polului este surprinzător de caldă, așa cum credea Symmes, în loc să fie rece. Symmes credea și că în scobitura pămntului ar exista civilizații, iar figura care apare la sfârșit ar putea fi semnul unei asemenea civilizații aflate în apropierea polului.

Scrierea și istoria publicării

Prima versiune serializată a Aventurilor lui Arthur Gordon Pym a apărut în Southern Literary Messenger în ianuarie 1837.

În anii ’30, Poe a vrut să adune o serie de povestiri mai vechi într-un volum intutulat Tales of the Folio Club. Culegerea de povestiri avea să fie unificată sub forma unei serii de povestiri prezentate de membrii unui club literar considerat burlesc de critica literară modernă. Anterior, Poe publicase o parte dintre aceste povestiri în Philadelphia Saturday Courier și Baltimore Saturday Visiter. Editorul James Kirke Paulding a încercat să îl ajute să își publice culegerea de povestiri, dar a fost refuzat de cei de la Harper & Brothers, care au argumentat că înclinația cititorilor era spre opere simple și lungi, e genul romanelor. Ei au apreciat că "dacă [Poe] s-ar coborî puțin la nivelul înțelegerii obișnuite a majorității cititorilor, pregătind... o singură operă... vor ajunge la o înțelegere cu el", sugerând "o poveste în două volume, deoarece acesta este numărul magic ". Răspunsul celor de la Harper & Brothers l-a determinat pe Poe să înceapă lucrul la o operă de mari dimensiuni, aceasta fiind Aventurile lui Arthur Gordon Pym.

Poe a aranjat cu șeful său de la Southern Literary Messenger să publice romanul în foileton, plătindu-i 3$ pe pagină, dar a părăsit publicația pe 3 ianuarie 1837, după ce apăruseră deja câteva episoade; unii biografi sunt de părere că Poe a fost concediat, iar asta l-a determinat să abandoneze romanul. Despărțirea de Messenger a constituit începutul unei "perioade albe" în care nu a prea publicat și a suferit de lipsa unui loc de muncă, sărăcie și lipsa succesului literar. Poe și-a dat seama destul de repede că scrierea unei cărți devenise o decizie capitală pentru cariera sa, pentru că nu avea un serviciu stabil și pentru că economia suferea de pe urma Panicii din 1837. El s-a hotărât să includă călătoria spre Antarctica pentru a capta atenția publicului al cărui interes pentru acest subiect crescuse foarte mult. După ce s-a căsătorit cu Virginia Clemm, Poe și-a petrecut iarna și primăvara următoare lucrând în New York la manuscris, câștigând câțiva bani prin luarea în chirie a unui anume William Gowans. În cele cincisprezece luni petrecute de el la New York în acel climat economic dur, Poe a publicat doar două povestiri: "Von Jung, the Mystific" și "Siope. A Fable". Harper & Brothers anunțaseră că romanul lui Poe avea să apară în luna mai a anului 1837, dar Panica i-a obligat să amâne publicarea. Romanul a apărut în cele din urmă sub titlul The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket în iulie 1838, dar nu a menționat numele lui Poe, fiind prezentat ca o poveste relatată de însuși Pym. Poe s-a scuzat pentru versiunea anterioară în foileton, comentând că Messenger a transformat-o în mod eronat "într-o ficțiune ". Așa cum recomandaseră cei de la Harper & Brothers, romanul a fost împărțit în două volume, subtitlul complet fiind:

„Comprising the Details of Mutiny and Atrocious Butchery on Board the American Brig Grampus, on Her Way to the South Seas, in the Month of June, 1827. With an Account of the Recapture of the Vessel by the Survivers; Their Shipwreck and Subsequent Horrible Sufferings from Famine; Their Deliverance by Means of the British Schooner Jane Guy; the Brief Cruise of this Latter Vessel in the Atlantic Ocean; Her Capture, and the Massacre of Her Crew Among a Group of Islands in the Eighty-Fourth Parallel of Southern Latitude; Together with the Incredible Adventures and Discoveries Still Farther South to Which That Distressing Calamity Gave Rise.”

Prima publicare peste ocean a romanului a avut loc după doar câteva luni, când a apărut la Londra cu permisiunea lui Poe, dar fără paragraful final. Această apariție timpurie a stârnit interesul britanicilor pentru Poe.

Semnificație literară și opinii critice

Recenziile contemporane ale Aventurilor luiT Arthur Gordon Pym au fost în marea lor majoritate nefavorabile. La cincisprezece luni de la publicare a fost recenzată de Lewis Gaylord Clark, un autor care îl dușmănea pe Poe. Recenzia, apărută în The Knickerbocker descria cartea ca fiind "relatată într-un stil liber, șchiopătat, care rareori se intersectează cu orice element al grației obișnuite a compoziției." Clark a continuat: "Cu toate defectele sale, opera aceasta prezintă un interes deosebit, nu în ultimul rând pentru că e prea arbitrar umplută cu 'scene oribile cu sânge și lupte.'" Mulți recenzori au comentat pe marginea excesului de scene violenteM. Pe lângă sublinierea dealiilor înfiorătoare ale cărții, o recenzie apărută în Burton's Gentleman's Magazine (posibil scrisă des William Evans Burton) critica descrierile geografice împrumutate și greșelile detaliilor legate de navigație. Recenzorul a considerat-o o păcăleală literară și a numit-o o "încercare nerușinată de înșelare a publicului", regretând "legătura dintre numele d-lui Poe și o ignoranță și o nerușinare atât de mari' ". Poe I-a scris ulterior luii Burton că a fost de acord cu recenzia, comentând că "în principiu a fost corectă " și că romanul era "o carte prostească ". Alte recenzii au condamnat tentativa de a prezenta o poveste adevărată. Un recenzor de la Metropolitan Magazine nota că, deși povestea era bună ca ficțiune, "când o prezinți publicului ca pe un lucru adevărat nu poate apărea într-o altă lumină decât aceea a unui eșec — o încercare nerușinată de a profita de credulitatea celui ignorant." Cu toate acestea, mai ales unii cititori britanici au crezut că anumite pasaje din romanul lui Poe sunt adevărate, justificând absurditatea cărții prin presupunerea că autorul Pym a exagerat adevărulw. Editorul George Putnam remarca ulterior că "liste întregi cu aceste noi 'descoperiri', inclusiv hieroglifele (!) găsite pe stânci, au fost copiate de multe ziare britanice ca adevăruri istorice incontestabile."

De partea celaltă, renumitul scriitor argentinian din secolul XX Jorge Luis Borges, care a declarat că Poe l-a influențat foarte multw, a lăudat romanul ca fiind "cea mai bună operă a lui Poe' ". H. G. Wells considera că "Pym ne arată ce își putea imagina cu un secol în urmă despre regiunea polului sud o minte foarte inteligentă ". Cu toate acestea, majoritatea erudiților nu s-au angajat în discuții sau analize serioase ale romanului până în anii ‘50, deși în Franța mulți au recunoscut valoarea operei mai repede.

Eșecul financiar și literar al Aventurilor lui Arthur Gordon Pym a constituit un punct de cotitură în cariera lui Poe'. În primul rând, l-a împins către slujbe literare care i-au adus bani, dintre care se remarcă rolul controversat de editor la The Conchologist's First Book din aprilie 1839. El a mai scris și o serie scurtă intitulată "Literary Small Talk" pentru o nouă revistă cu sediul în Baltimore intitulată American Museum of Science, Literature and the Arts. Având nevoie de slujbă, Poe a acceptat să lucrez pentru salariul modest de 10$ pe săptămână ca editor asistent la Burton's Gentleman's Magazine, în ciuda recenziei negative făcute romanului său. De asemenea, și-a concetrat din nou atenția asupra povestirilor, următoarea carte publicată de el fiind antologia Povestiri ale grotescului și arabescului în 1840.

Influența și moștenirea

Romanul lui Poe i-a inspirat pe unii scriitori care l-au succedat, printre aceştia numărându-se şi Jules Verne.

Cei care i-au studiat opera, printre care Patrick F. Quinn și John J. McAleer, au remarcat paralele între romanul lui Herman Melville Moby Dick și Aventurile lui Arthur Gordon Pym și alte opere ale lui Poe. Quinn observa că există atât de multe similitudini încât Melville trebuie să fi aprofundat romanul lui Poe sau, dacă nu, ar fi vorba despre "unul dintre cele mai ciudate accidente din istoria literaturii". McAleer considera că povestirea "Prăbușirea Casei Usher" a lui Poe a inspirat "caracterul discutabil al lui Ahab" din Moby-Dick. Și Jack Scherting a constatat similitudini între Moby Dick și "Manuscris găsit într-o sticlă".

Aventurile lui Arthur Gordon Pym a devenit una dintre cele mai traduse opere ale lui Poe, până în 1978 numărând peste 300 de ediții, adaptări și traduceri. Romanul a avut o influență deosebită în Franța. Poetul Charles Baudelaire l-a tradus în 1857 cu titlul Les Aventures d' Arthur Gordon Pym și a fost inspirat de el în scrierea poeziilor sale. "Voyage to Cythera" rescrie o parte a romanului în care păsările consumă carne umană.

Autorul francez Jules Verne l-a admirat profund pe Poe și a scris în 1864 studiul Edgar Poe et ses oeuvres. Este posibil ca povestirea lui Poe "Săptămâna cu trei duminici" aă fi inspirat romanul vernian Ocolul Pământului în optzeci de zile (1873). În 1897, Verne a publicat o continuare a Aventurilor lui Arthur Gordon Pym intitulată Sfinxul ghețarilor. La fel ca în romanul lui Poe, Verne încearcă să prezinte o operă de ficțiune imaginativă ca pe o poveste credibilă, incluzând detalii reale. Romanul în două volume descrie aventurile vasului Halbrane, al cărui echipaj vrea să afle ce s-a întâmplat cu Pym.

O continuare neoficială a Aventurilor lui Arthur Gordon Pym o reprezintă romanul din 1899 A Strange Discovery al lui Charles Romeyn Dake, în care naratorul, doctorul Bainbridge, relatează povestea auzită de la pacientul săi, Dirk Peters, despre călătoria făcută de acesta în Antarctica alături de Gordon Pym in Antarctica, incluzând și o discuție pe marginea poemului "Corbul".

Prințul Amerigo d romanul lui Henry James Cupa de aur (1904) amintește despre Aventurile lui Arthur Gordon Pym: "Își amintea că citise în copilărie o poveste frumoasă scrisă de Allan Poe ... care era o dovadă a imaginației pe care o pot avea americanii: povestea naufragiatului Gordon Pym, care ... a găsit ... un aer al dens ... de culoarea laptelui sau a zăpezii."

Romanul lui Poe l-a influențat și pe H. P. Lovecraft, a cărui nuvelă din 1936 La poalele muntelui nebuniei urmează o direcție tematică similară și împrumută strigătul tekeli-li din roman. RPG-ul Beyond the Mountains of Madness lansat de Chaosium în 1999 este o continuare a nuvelei lui Lovecraft și include un "final lipsă" al romanului lui Poe, în care Pym întâlnește câteva creaturi lovecraftiene în așezarea lor antarctică.

Altă continuare franțuzească a fost La Conquête de l'Eternel (1947) de Dominique André.

Romanul din 1969 a lui Georges Perec, A Void, remarcabil prin faptul că nu conține nici măcar un e, conține o rescriere fără e a poemului lui Poe "Corbul", care îi este atribuită lui Arthur Gordon Pym pentru a evita folosirea numeroșilor e prezenți în numele lui Poe.

În jurnalul de călătorie a lui Paul Theroux, The Old Patagonian Express (1979), autorul îi citește lui Jorge Luis Borges pasaje din Aventurile lui Arthur Gordon Pym. Theroux descrie cartea ca fiind "cea mai înfiorătoare" poveste pe care a citit-o vreodată. Yann Martel și-a botezat un personaj din romanul câștigător al premiului Man Booker Life of Pi (2001) Richard Parker, după personajul fictiv al lui Poe.

Într-o bandă desenată din 1988 aparținând seriei Young All-Stars, Arthur Gordon Pym este un explorator din secolul al XIX-lea care a descoperit dispăruta civilizație arctică a extratereștrilor Dyzan. Povestea apelează și la elemente din romanul lui Edward Bulwer-Lytton Vril (1871).

Romanul din 2011 a lui Mat Johnson, Pym, este o fantezie satirică bazată pe ploticile rasiste din Statele Unite care se inspiră din Aventurile lui Arthur Gordon Pym, apropiindu-se din punct de vedere al structurii de original.

Formația de funeral doom metal Ahab și-a conceput albumul The Giant (2012) pornind de la Aventurile lui Arthur Gordon Pym.

Bibliografie

• Bittner, William. Poe: A Biography. Boston: Little, Brown and Company, 1962.
• Carlson, Eric W. A Companion to Poe Studies. Westport, CT: Greenwood, 1996. ISBN 0313265062
• Hoffman, Daniel. Poe Poe Poe Poe Poe Poe Poe. Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1972. ISBN 0-8071-2321-8
• Hutchisson, James M. Poe. Jackson, MS: University Press of Mississippi, 2005. ISBN 1-57806-721-9
• Kennedy, J. Gerald. "Trust No Man: Poe, Douglass, and the Culture of Slavery", Romancing the Shadow: Poe and Race, J. Gerald Kennedy and Liliane Weissberg, editors. New York: Oxford University Press, 2001. ISBN 0-19-513711-6
• Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York: Cooper Square Press, 1991. ISBN 0-8154-1038-7
• Peeples, Scott. Edgar Allan Poe Revisited. New York: Twayne Publishers, 1998. ISBN 0-8057-4572-6
• Poe, Harry Lee. Edgar Allan Poe: An Illustrated Companion to His Tell-Tale Stores. New York: Metro Books, 2008. ISBN 978-1-4351-0469-3
• Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York: HarperPerennial, 1991. ISBN 0-06-092331-8
• Sova, Dawn B. Edgar Allan Poe: A to Z. New York: Checkmark Books, 2001. ISBN 0-8160-4161-X
• Standish, David. Hollow Earth: The Long and Curious History of Imagining Strange Lands, Fantastical Creatures, Advanced Civilizations, and Marvelous Machines Below the Earth's Surface. Cambridge, MA: De Capo Press, 2006. ISBN 0-306-81373-4
• Stashower, Daniel. The Beautiful Cigar Girl: Mary Rogers, Edgar Allan Poe, and the Invention of Murder. New York: Dutton, 2006.0-525-94981-X
• Thomas, Dwight & David K. Jackson. The Poe Log: A Documentary Life of Edgar Allan Poe, 1809–1849. Boston: G. K. Hall & Co., 1987. ISBN 0-7838-1401-1

Bibliografie suplimentară

• Almy, Robert F. "J. N. Reynolds: A Brief Biography with Particular Reference to Poe and Symmes", The Colophon 2 (1937): 227-245.
• Ricardou, John. "The Singular Character of the Water", English translation of a French analysis of the last part of Pym, Poe Studies, vol. VIII, no. 1, June 1976.
• Ridgely, J. V. "The Continuing Puzzle of Arthur Gordon Pym, Some Notes and Queries", Poe Newsletter, vol. III, no. 1, June 1970
• Sands, Kathleen. "The Mythic Initiation of Arthur Gordon Pym", Poe Studies, vol. VII, no. 1, June 1974
• Wells, Daniel A. "Engraved Within the Hills: Further Perspectives on the Ending of Pym", Poe Studies, vol. X, no. 1, June 1977: 13-15.

Legături externe

• Lucrări referitoare la The Narrative of Arthur Gordon Pym aflate la Wikisursă

• "The Strange Dis/Appearance of Arthur G. Pym" by the University of Virginia
• "Tekeli-li" or Hollow Earth Lives: A Bibliography of Antarctic Fiction compiled by Fauno Lancaster Cordes