Cadență (muzică)
Cadența indică sfârșitul unei fraze muzicale.
În analogie cu punctuația, cadențele au o finalitate mai accentuată (punct) sau nu (virgulă). Ele reprezintă un factor important in unitatea și claritatea unei compoziții.
Cadența în perioada renascentistă și barocă
[modificare | modificare sursă]O voce
[modificare | modificare sursă]Modul unei compoziții contrapuntale este clarificat de notele inițiale și cadențe.
| Mod | Nota initiala | Cadente frecvente |
|---|---|---|
| Dorian | Re, La | Re, La, Fa |
| Phrygian | Mi, La, Si | Mi, La, Sol |
| Lydian | Fa, Do | Fa, Do |
| Mixolydian | Sol, Re | Sol, Re, Do |
| Aeolian | La, Mi | La, Re, Do |
| Ionian | Do, Sol | Do, Sol, La |
Mai multe voci
[modificare | modificare sursă]"Clausula vera" este o cadență la unison sau cu note separate de o octavă in contrapunctul pe 2 voci.
Odată cu descoperirea posibilitaților progresiilor armonice, în contrapunct apar cadențe care vor fi folosite extensiv in perioadele clasică si romantică.
Cadența in perioada clasică si romantică
[modificare | modificare sursă]In perioadele clasică si romantică cadențele clarifică o gama muzicala.
Cadența autentică, V - I, are finalitatea cea mai accentuată.
Semicadența este o cadență care se termină în V, de exemplu II - V.
Cadența plagală, IV - I, apare frecvent după o cadenta autentică.
Cadența evitată prezintă un contrast cu formula V - I, de exemplu V - VI.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- C. Smith "A manual of sixteenth-century contrapuntal style", U. of Delaware Press, 1989.
- W. Piston "Harmony", editia a 4-a, W. W. Norton and Co., 1978.
| ||||||||||||||||||||||||||||