[go: nahoru, domu]
Wikipedia

Viață

materie capabilă să extragă energie din mediu pentru replicare
(Redirecționat de la Viața)
Pentru alte sensuri, vedeți Viață (dezambiguizare).

Viața (latină vivitia<vivus, „viu”) este un complex de proprietăți și funcții ale organismelor. Organismele vii sunt entități materiale care își mențin existența prin procese biologice precum reglare internă, metabolism și reproducere.[1] Formele de viață cunoscute includ: plante, animale, ciuperci, alge și bacterii. Știința care se ocupă cu studiul lucrurilor vii și a fenomenelor vieții se numește biologie.

Corythornis cristatus
Libelulă (Sympetrum flaveolum)
Echinacea purpurea

Conceptul de viață cuprinde o mare varietate de semnificații. Deși au fost propuse multe definiții, nu există o descriere concludentă care să delimiteze clar distincția dintre natura vie și alte realități. Biologia modernă definește viața în principal prin caracterizarea acțiunilor efectuate de o ființă vie: menținerea mediului intern, schimbul de materie și energie cu mediul înconjurător, creștere și dezvoltare, adaptare la mediu, răspuns la stimuli și evoluție.[2] Alte definiții includ uneori forme de viață necelulare, cum ar fi viruși și viroizi.

Abiogeneza este procesul natural al vieții care rezultă din materie nevie, cum ar fi compușii organici simpli. Ipoteza științifică predominantă este că tranziția de la entitățile non-vii la entitățile vii nu a fost un eveniment unic, ci un proces gradual de complexitate în creștere. Viața pe Pământ a apărut pentru prima dată în urmă cu 4,28 miliarde de ani, la scurt timp după formarea oceanelor în urmă cu 4,41 miliarde de ani și nu cu mult timp după formarea Pământului acum 4,54 miliarde de ani.[3][4][5][6] Cele mai vechi forme de viață cunoscute sunt microfosilele de bacterii.[7][8] Viața pe Pământ provine probabil dintr-o lume ARN,[9] deși viața bazată pe ARN poate să nu fi fost prima viață care a existat.[10][11] Experimentul clasic Miller-Urey din 1952 și cercetări similare au demonstrat că majoritatea aminoacizilor, constituenții chimici ai proteinelor utilizate în toate organismele vii, pot fi sintetizați din compuși anorganici în condiții menite să le reproducă pe cele de pe un Pământ timpuriu. Moleculele organice complexecapar în Sistemul Solar și în spațiul interstelar și este posibil ca aceste molecule să fi furnizat material de pornire pentru dezvoltarea vieții pe Pământ.[12][13][14][15]

De la începuturile sale primordiale, viața pe Pământ și-a schimbat mediul pe scara timpului geologic și s-a adaptat pentru a supraviețui în majoritatea ecosistemelor și condițiilor. Unele microorganisme, numite extremofile, prosperă în medii extreme din punct de vedere fizic sau geochimic, condiții care sunt dăunătoare pentru majoritatea celorlalte organisme de pe Pământ. Celula este considerată unitatea structurală și funcțională a vieții.[16][17] Există două tipuri de celule: procariote și eucariote, ambele constând din citoplasmă închisă într-o membrană și conțin multe biomolecule precum proteinele și acizii nucleici. Celulele se reproduc printr-un proces de diviziune celulară, în care celula părinte se împarte în două sau mai multe celule fiice.

În trecut, au existat multe încercări de a defini ceea ce se înțelege prin „viață“ prin concepte învechite, cum ar fi forța odică, hilomorfism, teoria generației spontane și vitalismul, care au fost infirmate de descoperiri biologice. Aristotel este considerat a fi prima persoană care a clasificat organismele. Mai târziu, Carl Linnaeus a introdus sistemul de nomenclatură binomială pentru clasificarea speciilor. În cele din urmă au fost descoperite noi grupuri și categorii de viață, cum ar fi celulele și microorganismele, forțând revizuiri dramatice ale structurii relațiilor dintre organismele vii. Deși în prezent viața este cunoscută doar pe Pământ, ea nu trebuie să fie limitată la aceasta și mulți oameni de știință speculează existența vieții extraterestre. Viața artificială este o simulare pe calculator sau o reconstrucție creată de om a oricărui aspect al vieții, care este adesea utilizată pentru a examina sistemele legate de viața naturală.

Moartea este încetarea permanentă a tuturor proceselor biologice care susțin un organism și, ca atare, este sfârșitul vieții sale. Extincția este termenul care descrie moartea unui grup sau taxon, de obicei o specie. Fosilele sunt rămășițele sau urmele conservate ale organismelor.

Definiții

modificare

Definiția vieții a fost mult timp o provocare pentru oamenii de știință și filosofi, fiind propuse multe definiții variante.[18][19][20] Acest lucru se datorează parțial faptului că viața este un proces, nu o substanță.[21][22][23] Acest lucru este complicat de lipsa de cunoaștere a caracteristicilor entităților vii, dacă există, care s-ar fi putut dezvolta în afara Pământului.[24][25] De asemenea, au fost prezentate definiții filosofice ale vieții, cu dificultăți similare în ceea ce privește modul de a distinge lucrurile vii de cele non-vii.[26] Definițiile juridice ale vieții au fost, de asemenea, descrise și dezbătute, deși acestea se concentrează în general pe decizia de a declara un om mort și pe ramificațiile juridice ale acestei decizii.[27] Există până la 123 definiții ale vieții.[28] Una dintre definiții pare să fie favorizată de NASA: „un sistem chimic autosustenabil capabil de evoluție darwiniană”.[29][30][31][32] Mai simplu, viața este „materie care se poate reproduce singură și evolua după cum dictează supraviețuirea”.[33][34][35]

Biologie

modificare
Articol principal: Istoria vieții.
Vezi și: Organism.

Deoarece nu există o definiție fără echivoc a vieții, cele mai multe definiții actuale în biologie sunt descriptive. Viața este considerată o caracteristică a ceva care prezervă, favorizează sau își întărește existența în mediul dat. Această caracteristică prezintă toate sau majoritatea următoarelor trăsături:[20][36][37][38][39][40][41]

  1. Homeostazie: reglarea mediului intern pentru a menține o stare constantă; de exemplu, transpirația pentru a reduce temperatura.
  2. Organizare și structură: fiind compus structural din una sau mai multe celule – unitățile de bază ale vieții.
  3. Metabolism: schimbul constant de energie cu mediul. Substanțele organice bogate în energie sunt descompuse (catabolism) sau transformate în material organic nou, cum ar fi componentele celulare (anabolism). Ființele vii necesită energie pentru a menține organizarea internă (homeostazia) și pentru a produce celelalte fenomene asociate vieții.
  4. Creștere și dezvoltare: menținerea unei rate mai mari de anabolism decât catabolism. Un organism în creștere crește în mărime în toate părțile sale, mai degrabă decât să acumuleze pur și simplu materie.
  5. Adaptare: capacitatea de a se schimba în timp, ca răspuns la mediu. Această abilitate este fundamentală pentru procesul de evoluție și este determinată de ereditate, dietă și factorii externi.
  6. Răspuns la stimuli: un răspuns poate lua mai multe forme, de la contracția unui organism unicelular la substanțe chimice externe, până la reacții complexe care implică toate simțurile organismelor multicelulare. Un răspuns este adesea exprimat prin mișcare; de exemplu, frunzele unei plante care se întorc spre soare (fototropism) și chimiotaxie.
  7. Reproducere: capacitatea de a produce noi organisme individuale, fie asexuat dintr-un singur organism părinte, fie sexual din două organisme părinte.
„Pentru a rezuma: Viața este un sistem fizico-chimic deschis care, prin schimbul de energie și materie cu mediul și, datorită unui metabolism intern, este capabil să susțină, să crească, să se reproducă și să se adapteze schimbărilor din mediu, atât pe termen scurt (fiziologic și adaptare morfologică) cât și pe termen lung (evoluție).[42]”
  • Unele proprietăți ale ființelor vii
  • Organizare. Florile au o morfologie ordonată distinct 
    Organizare. Florile au o morfologie ordonată distinct
  • Metabolism. Animalele își obțin energia din materialul organic din mediul lor 
    Metabolism. Animalele își obțin energia din materialul organic din mediul lor
  • Adaptare. În timpul evoluției, populațiile se adaptează la mediu 
    Adaptare. În timpul evoluției, populațiile se adaptează la mediu
  • Creștere și dezvoltare. Diviziunile celulare permit unui organism să crească 
    Creștere și dezvoltare. Diviziunile celulare permit unui organism să crească
  • Reproducere. Se produc noi organisme individuale – „descendenți” – de la „părinte” sau părinții. 
    Reproducere. Se produc noi organisme individuale – „descendenți” – de la „părinte” sau părinții.

Viruși

modificare
Articole principale: Virus și Clasificarea virusurilor.
 
Adenovirus văzut la microscopul electronic

Nu există un consens cu privire la faptul dacă virusurile ar trebui considerate organisme vii.[43] Un virus este o particulă submicroscopică, formată dintr-un material genetic înconjurat de un strat proteic. Au fost descriși ca „organisme la marginea vieții”[44] deoarece posedă gene , evoluează prin selecție naturală,[45][46] și se reproduc prin crearea mai multor copii ale lor prin auto-asamblare. Totuși, virușii nu au un metabolism propriu și au nevoie de celule ale altor organisme pentru a se replica. Auto-asamblarea virusului în celulele gazdă are implicații pentru studiul originii vieții, deoarece poate susține ipoteza că viața ar fi putut începe ca molecule organice auto-asamblate.[47][48][49]

Biofizică

modificare
Articol principal: Biofizică.

Pentru a reflecta fenomenele minime necesare, au fost propuse alte definiții biologice ale vieții,[50] multe dintre acestea bazându-se pe sisteme chimice. Biofizicienii au observat că ființele vii funcționează pe entropie negativă.[51][52] Mai detaliat, potrivit unor fizicieni precum John Bernal, Erwin Schrödinger, Eugene Wigner și John Avery, viața este un membru al clasei de fenomene care sunt sisteme deschise sau continue capabile să-și scadă entropia internă în detrimentul substanțelor sau al energiei libere preluate din mediu și ulterior respinse într-o formă degradată.[53][54] Apariția și popularitatea crescândă a biomimeticii sau biomimetriei (proiectarea și producția de materiale, structuri și sisteme care sunt modelate pe entități și procese biologice) vor redefini probabil granița dintre viața naturală și cea artificială.[55]

Origine

modificare
Articol principal: Abiogeneză.
 
Stromatoliții prezintă trăsături texturale care indică originile biogene.

Vârsta Pământului este de aproximativ 4,54 miliarde ani.[56][57][58] Dovezile sugerează că viața pe Pământ există de cel puțin 3,5 miliarde de ani,[59][60][61][62][63][64][65][66][67] cele mai vechi urme fizice ale vieții datând de 3,7 miliarde de ani;[68][69][70] cu toate acestea, unele teorii, cum ar fi teoria Marelui bombardament târziu, sugerează că viața pe Pământ ar fi putut începe chiar mai devreme, încă de acum 4,1-4,4 miliarde de ani în urmă,[59][60][61][62][63] și chimia care duce la viață ar fi putut începe la scurt timp după Big Bang, acum 13,8 miliarde de ani, într-o epocă în care Universul avea doar 10-17 milioane de ani.[71][72][73]

Se estimează că mai mult de 99% din toate speciile de forme de viață, care se ridică la peste cinci miliarde de specii,[74] care au trăit vreodată pe Pământ, sunt extincte.[75][76]

Deși numărul speciilor de forme de viață catalogate de Pământ este cuprins între 1,2 și 2 milioane,[77][78] numărul total de specii de pe planetă este incert. Estimările variază de la 8 milioane la 100 de milioane,[77][78] cu un interval mai restrâns între 10 și 14 milioane,[77] dar poate ajunge până la 1 trilion (din care doar o miime dintr-un procent sunt descrise) conform studiilor realizate în mai 2016. [79][80] În iulie 2016, oamenii de știință au raportat identificarea unui set de 355 gene din Ultimul strămoș comun universal (LUCA) al tuturor organismelor care trăiesc pe Pământ.[81]

 
Experimentul Miller-Urey
Sinteza moleculelor organice mici într-un amestec de gaze simple care este plasat într-un gradient termic prin încălzirea (dreapta) și răcirea (stânga) amestecului în același timp, un amestec care este, de asemenea, supus descărcărilor electrice.

Toate formele de viață cunoscute împărtășesc mecanisme moleculare fundamentale, reflectând descendența lor comună; pe baza acestor observații, ipotezele privind originea vieții încearcă să găsească un mecanism care să explice formarea unui strămoș comun universal, de la molecule organice simple prin viața precelulară la protocoale și metabolism. Modelele au fost împărțite în categorii „întâi-gene” și „întâi-metabolism”, dar o tendință recentă este apariția modelelor hibride care combină ambele categorii.[82]

Nu există un consens științific actual cu privire la modul în care a apărut viața. Cu toate acestea, cele mai multe modele științifice acceptate se bazează pe experimentul Miller-Urey și pe lucrarea lui Sidney Fox, care arată că condițiile de pe Pământul primitiv au favorizat reacțiile chimice care sintetizează aminoacizii și alți compuși organici din precursori anorganici,[83] iar fosfolipidele formează spontan bistratul lipidic, structura de bază a unei membrane celulare.

Organismele vii sintetizează proteinele, care sunt polimeri ai aminoacizilor, folosind instrucțiuni codificate de acidul dezoxiribonucleic (ADN). Sinteza proteinelor implică polimeri intermediari ai acidului ribonucleic (ARN). O posibilitate pentru modul în care a început viața este că genele au început mai întâi, urmate de proteine;[84] alternativa fiind că proteinele au apărut mai întâi și apoi genele.[85] Cu toate acestea, deoarece genele și proteinele sunt necesare pentru producerea celeilalte, problema de a lua în considerare care a apărut primul este ca cea a găinii sau a oului. Majoritatea oamenilor de știință au adoptat ipoteza că, din această cauză, este puțin probabil ca genele și proteinele să apară independent.[86]

Prin urmare, o posibilitate, sugerată mai întâi de Francis Crick,[87] este ca la început viață să se bazeze pe ARN,[86] care are proprietățile ADN-ului de stocare a informațiilor și proprietățile catalitice ale unor proteine. Aceasta se numește ipoteza lumii ARN și este susținută de observația că multe dintre cele mai critice componente ale celulelor (cele care evoluează cel mai lent) sunt compuse în mare parte sau în totalitate din ARN. De asemenea, mulți cofactori critici (adenozintrifosfat, Acetil-CoA, nicotinamid adenin dinucleotid, etc.) sunt fie nucleotide, fie substanțe în mod clar legate de acestea. Proprietățile catalitice ale ARN-ului nu fuseseră încă demonstrate când a fost propusă prima dată ipoteza,[88] dar au fost confirmate de Thomas Cech în 1986.[89]

 
O reprezentare schematică a ipotezei lumii ARN

O problemă cu ipoteza lumii ARN este că sinteza ARN din precursori anorganici simpli este mai dificilă decât pentru alte molecule organice. Un motiv pentru aceasta este că precursorii ARN sunt foarte stabili și reacționează între ei foarte lent în condiții ambientale și s-a propus că organismele vii au fost alcătuite din alte molecule înainte de ARN.[90] Sinteza cu succes a anumitor molecule de ARN în condițiile care existau pe un Pământ timpuriu a fost realizată prin adăugarea de precursori alternativi într-o ordine specificată cu precursorul fosfat prezent pe parcursul reacției.[91] Acest studiu face ca ipoteza lumii ARN să fie mai plauzibilă.[92]

Compușii prebiotici ar putea avea origine extraterestră. Descoperirile NASA din 2011, pe baza studiilor cu meteoriți găsiți pe Pământ, sugerează că componentele ADN și ARN (adenină, guanină și molecule organice conexe) se pot forma în spațiul cosmic.[93][94][95][96]

În martie 2015, oamenii de știință NASA au raportat că, pentru prima dată, compuși organici complexi ai ADN-ului și ARN-ului, inclusiv uracil, citozină și timină, s-au format în laborator în condiții de spațiu cosmic, folosind substanțe chimice inițiale, cum ar fi pirimidina, găsite în meteoriți. Potrivit oamenilor de știință, pirimidina, la fel ca hidrocarburile aromatice policiclice, substanța chimică cea mai bogată în carbon găsită în Univers, s-ar fi putut forma în gigantele roșii sau în praful interstelar și nori de gaze.[97]

Conform ipotezei panspermiei, viața microscopică – distribuită de meteoriți, asteroizi și alte corpuri mici ale Sistemului Solar – poate exista în tot Universul.[98][99]

Condiții de mediu

modificare
 
Cianobacteriile au schimbat dramatic compoziția formelor de viață de pe Pământ, ducând aproape la extincția organismelor anaerobe.

Diversitatea vieții pe Pământ este rezultatul interacțiunii dinamice dintre oportunitatea genetică, capacitatea metabolică, provocările mediului[100] și simbioza.[101][102][103] În cea mai mare parte a existenței sale, mediul locuibil al Pământului a fost dominat de microorganisme și supus metabolismului și evoluției acestora. Inițial, se credea că viața a apărut pe Pământ în Cambrian, dar descoperirile paleontologice au arătat că viața, microbii, trăiau deja în eonul Arhaic în urmă cu 3.800 de milioane de ani. Ca o consecință a acestor activități microbiene, mediul fizico-chimic de pe Pământ s-a schimbat pe o scară de timp geologic, afectând astfel evoluției vieții ulterioare.[100] De exemplu, eliberarea de oxigen molecular de către cianobacterii ca produs secundar al fotosintezei au indus schimbări globale în mediul Pământului. Deoarece oxigenul era toxic pentru majoritatea microorganismelor de pe Pământ la acea vreme, acest lucru a reprezentat noi provocări evolutive și, în cele din urmă, a dus la formarea principalelor specii de animale și plante de pe Pământ. Această interacțiune între organisme și mediul lor este o caracteristică inerentă a sistemelor vii.[100]

Biosferă

modificare
Articol principal: Biosferă.

Biosfera este suma globală a tuturor ecosistemelor. Poate fi denumită și zona vieții de pe Pământ, un sistem închis (în afară de radiația solară și cosmică și căldura din interiorul Pământului) și, în mare măsură, se autoreglează.[104] Prin cea mai generală definiție biofiziologică, biosfera este sistemul ecologic global care integrează toate ființele vii și relațiile lor, inclusiv interacțiunea lor cu elemente ale litosferei, geosferei, hidrosferei și atmosferei.

 
O scenă de pe Pământ, care arată simultan litosfera (solul), hidrosfera (oceanul) și atmosfera (aerul)

Formele de viață trăiesc în toate părțile biosferei Pământului, inclusiv sol, izvoare termale, în roci aflate la cel puțin 19 km adâncime sub pământ, cele mai adânci părți ale oceanului și cel puțin 64 km înălțime în atmosferă.[105][106][107] În anumite condiții de testare, s-a observat că formele de viață prosperă în aproape imponderabilitatea spațiului[108][109] și supraviețuiesc în vidul spațiului cosmic.[110][111] Formele de viață par să prospere în Groapa Marianelor, cel mai adânc punct din oceanele Pământului.[112][113] Alți cercetători au raportat studii conexe că microbii marini se dezvoltă chiar și în interiorul rocilor la o adâncime de 580 de metri sub fundul oceanic cu o adâncime de 2.590 m de ocean în largul coastei nord-vestice a Statelor Unite,[112][114] precum și la 2.400 m sub fundul mării în largul Japoniei.[115] În august 2014, oamenii de știință au confirmat existența formelor de viață care trăiesc la 800 m sub gheața Antarcticii.[116][117] Potrivit unui cercetător, „Puteți găsi microbi peste tot – sunt extrem de adaptabili la condiții și supraviețuiesc oriunde s-ar afla”.[112]

Se presupune că biosfera a evoluat, începând cu un proces de biopoeză (viață creată în mod natural din materie non-vie, cum ar fi compuși organici simpli) sau biogeneză (viață creată din materia vie), acum cel puțin 3,5 miliarde de ani.[118][119] Cele mai vechi dovezi ale vieții pe Pământ includ grafit biogenic găsit în roci metasedimentare vechi de 3,7 miliarde de ani din vestul Groenlandei [68] și fosile de covor microbian găsite în gresie veche de 3,48 miliarde de ani în Australia de Vest.[69][70] Mai recent, în 2015, „rămășițe ale vieții biotice” au fost găsite în roci vechi de 4,1 miliarde de ani în Australia de Vest.[60][61] În 2017, s-a anunțat că au fost descoperite microorganisme fosilizate (sau microfosile) în aerisirile hidrotermale din centura Nuvvuagittuq din Quebec, Canada, care aveau o vechime de 4,28 miliarde de ani, cea mai veche înregistrare a vieții de pe Pământ, sugerând „o apariție aproape instantanee a vieții” după formarea oceanelor în urmă cu 4,4 miliarde de ani, și nu cu mult timp după formarea Pământului acum 4,54 miliarde de ani.[3][4][5][6] Potrivit biologului Stephen Blair Hedges, „Dacă viața ar fi apărut relativ repede pe Pământ ... atunci ar putea fi obișnuită în Univers”.[60]

Clasificare

modificare
Articol principal: Clasificare biologică.
 
Ierarhia clasificării biologice a celor opt ranguri taxonomice majore. Un domeniu conține unul sau mai multe regnuri. Clasamentele intermediare minore nu sunt afișate.

Antichitate

modificare

Prima încercare cunoscută de clasificare a organismelor a fost efectuată de filosoful grec Aristotel (384-322 î.Hr.), care a clasificat toate organismele vii cunoscute la acea vreme fie ca plantă, fie ca animal, bazându-se în principal pe capacitatea lor de a se mișca. De asemenea, el a distins animalele cu sânge de animalele fără sânge (sau cel puțin fără sânge roșu), care pot fi comparate cu conceptele de vertebrate și respectiv nevertebrate și a împărțit animalele cu sânge în cinci grupe: patrupede vivipare (mamifere), patrupede ovipare (reptile și amfibieni), păsări, pești și balene

Animalele fără sânge au fost, de asemenea, împărțite în cinci grupe: cefalopode, crustacee, insecte (care includeau păianjenii, scorpionii și centipedele, pe lângă ceea ce definim astăzi ca insecte), animale fără carcasă exterioară (cum ar fi majoritatea moluștelor și echinodermelor) și „zoofitele” (animale care seamănă cu plantele). Deși activitatea lui Aristotel în zoologie nu a fost lipsită de erori, a fost cea mai măreață sinteză biologică a vremii și a rămas autoritatea supremă timp de multe secole după moartea sa.[120]

Linnaeus

modificare

Explorarea Americii a dezvăluit un număr mare de plante și animale noi care aveau nevoie de descrieri și clasificare. În ultima parte a secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, a început studiul atent al animalelor și a fost extins treptat până când a format un corp suficient de cunoștințe pentru a servi ca bază anatomică pentru clasificare.

La sfârșitul anilor 1740, Carl Linnaeus a introdus sistemul de nomenclatură binomială pentru clasificarea speciilor. Linnaeus a introdus noi termeni descriptivi definind cu precizie semnificația lor.[121] Clasificarea linneană are opt niveluri: domeniu, regn, filum, clasă, ordin, familie, gen și specie.

Ciupercile au fost tratate inițial ca plante. Pentru o perioadă scurtă, Linnaeus le clasificase în taxonul Vermes din Animalia, dar mai târziu le-a plasat înapoi în Plantae. Problema a fost rezolvată de ecologistul american Robert Whittaker, când a dat cipuercilor propriul lor regn în sistemul său de cinci regnuri. Istoria evolutivă arată că ciupercile sunt mai strâns legate de animale decât de plante. [122]

Pe măsură ce noile descoperiri au permis studiul detaliat al celulelor și microorganismelor s-au creat domeniile de biologie celulară și microbiologie. Aceste noi organisme au fost inițial descrise separat în protozoare ca animale și talofite ca plante dar au fost unite de naturalistul german Ernst Haeckel în regnul Protista. Mai târziu, procariotele au fost împărțite în regnul Monera, care în cele din urmă va fi împărțit în două grupuri separate: Bacteria și Archaea. Acest lucru a dus la sistemul celor șase regnuri și, în cele din urmă, la actualul sistem cu trei domenii, care se bazează pe relații evolutive.[123] Cu toate acestea, clasificarea eucariotelor, în special a protistelor, este încă controversată.[124]

Pe măsură ce microbiologia, biologia moleculară și virologia s-au dezvoltat, au fost descoperiți agenți de reproducere necelulari, cum ar fi viruși și viroizi. Faptul că acestea sunt considerate vii a fost o chestiune de dezbatere; virușilor le lipsesc caracteristicile vieții, cum ar fi membranele celulare, metabolismul și capacitatea de a crește sau de a răspunde la mediul lor. Virușii pot fi încă clasificați în „specii” pe baza biologiei și geneticii lor, dar multe aspecte ale unei astfel de clasificări rămân controversate.[125]

În mai 2016, oamenii de știință au raportat că se estimează că 1 trilion de specii se află pe Pământ în prezent, fiind descrise doar o miime dintr-un procent.[79]

Sistemul Linnaean original a fost modificat în timp după cum urmează:

Linnaeus
1735[126] 		Haeckel
1866[127] 		Chatton
1925[128] 		Copeland
1938[129] 		Whittaker
1969[130] 		Woese et al.
1990[123] 		Cavalier-Smith
1998[131] 		Cavalier-Smith
2015[132]
2 regnuri 3 regnuri 2 domenii 4 regnuri 5 regnuri 3 domenii 2 domenii, 6 regnuri 2 domenii, 7 regnuri
(netratat) Protista Prokaryota Monera Monera Bacteria Bacteria Bacteria
Archaea Archaea
Eukaryota Protista Protista Eucarya Protozoa Protozoa
Chromista Chromista
Vegetabilia Plantae Plantae Plantae Plantae Plantae
Fungi Fungi Fungi
Animalia Animalia Animalia Animalia Animalia Animalia
Articol principal: Regn (biologie)#Rezumat.

Moarte

modificare
Articol principal: Moarte.
 
Cadavrele de animale sunt reciclate de ecosistem, oferind energie și substanțe nutritive creaturilor vii.

Moartea este încetarea permanentă a tuturor funcțiilor vitale sau a proceselor de viață dintr-un organism sau celulă.[133][134] Poate apărea ca urmare a unui accident, afecțiuni medicale, interacțiune biologică, malnutriție, otrăvire, senescență sau sinucidere. După moarte, rămășițele unui organism reintră în ciclul biogeochimic. Organismele pot fi consumate de un prădător sau de un colector și restul de material organic poate fi apoi descompus în continuare de detritivore, organisme care reciclează detritus, returnându-l în mediu pentru reutilizare în lanțul alimentar.

Una dintre provocările în definirea morții constă în a o deosebi de viață. Moartea pare să se refere fie la momentul în care se termină viața, fie când începe starea care urmează vieții.[134] Cu toate acestea, determinarea momentului în care a avut loc moartea este dificilă, întrucât funcția de încetare a vieții nu este adesea simultană printre sistemele de organe.[135] O astfel de determinare necesită, așadar, trasarea unor linii conceptuale între viață și moarte. Acest lucru este problematic, totuși, deoarece există un consens mic cu privire la modul de definire a vieții. Natura morții a fost de milenii o preocupare centrală a tradițiilor religioase ale lumii și a cercetării filosofice. Multe religii mențin credința în viața de apoi sau reîncarnare pentru suflet sau învierea trupului la o dată ulterioară.

Extincție

modificare
Articol principal: Extincție.

Extincția este procesul prin care un grup de taxoni sau specii se stinge, reducând biodiversitatea.[136] Momentul dispariției este considerat, în general, moartea ultimului individ din specia respectivă. Deoarece gama potențială a unei specii poate fi foarte mare, determinarea acestui moment este dificilă și se face de obicei retrospectiv după o perioadă de absență aparentă. Speciile devin extincte atunci când nu mai sunt capabile să supraviețuiască în schimbarea habitatului sau împotriva concurenței superioare. În istoria Pământului, peste 99% din toate speciile care au trăit vreodată sunt extincte;[137][74][75][76] cu toate acestea, extincțiile în masă s-ar putea să fi accelerat evoluția oferind oportunități pentru diversificarea noilor grupuri de organisme.[138]

Fosile

modificare
Articol principal: Fosilă.

Fosilele sunt rămășițele sau urmele prezervate de la animale, plante și alte organisme din trecutul îndepărtat. Totalitatea fosilelor, atât descoperite, cât și nedescoperite, și plasarea lor în formațiuni de roci care conțin fosile și straturi sedimentare sunt cunoscute sub numele de registru fosil. Un specimen conservat se numește fosilă dacă este mai vechi decât data arbitrară de acum 10.000 de ani.[139] Prin urmare, fosilele au vârste cuprinse între începutul Holocenului (cele mai tinere) și eonul Arhaic (cele mai vechi), cu o vechime de până la 3,4 miliarde de ani.[140][141]

Vezi și

modificare

Note

modificare
  1. ^ Schulze-Makuch, Dirk; Dohm, James M.; Fairén, Alberto G.; Baker, Victor R.; Fink, Wolfgang; Strom, Robert G. (decembrie 2005). „Venus, Mars, and the Ices on Mercury and the Moon: Astrobiological Implications and Proposed Mission Designs”. Astrobiology. 5 (6): 778–95. Bibcode:2005AsBio...5..778S. doi:10.1089/ast.2005.5.778. PMID 16379531. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ N., Campbell (). „Chapter 1: Biology and Its Themes”. Biology: A Global Approach, 11th edition (în engleză). Pearson Education. ISBN 978-1-292-17043-5. 
  3. ^ a b Dodd, Matthew S.; Papineau, Dominic; Grenne, Tor; Slack, John F.; Rittner, Martin; Pirajno, Franco; O'Neil, Jonathan; Little, Crispin T.S. (). „Evidence for early life in Earth's oldest hydrothermal vent precipitates”. Nature. 543 (7643): 60–64. Bibcode:2017Natur.543...60D. doi:10.1038/nature21377 Accesibil gratuit . PMID 28252057. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b Zimmer, Carl (). „Scientists Say Canadian Bacteria Fossils May Be Earth's Oldest”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b Ghosh, Pallab (). „Earliest evidence of life on Earth 'found”. BBC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ a b Dunham, Will (). „Canadian bacteria-like fossils called oldest evidence of life”. Reuters. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Tyrell, Kelly April (). „Oldest fossils ever found show life on Earth began before 3.5 billion years ago”. University of Wisconsin–Madison. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Schopf, J. William; Kitajima, Kouki; Spicuzza, Michael J.; Kudryavtsev, Anatolly B.; Valley, John W. (). „SIMS analyses of the oldest known assemblage of microfossils document their taxon-correlated carbon isotope compositions”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 115 (1): 53–58. Bibcode:2018PNAS..115...53S. doi:10.1073/pnas.1718063115. PMC 5776830 Accesibil gratuit . PMID 29255053. 
  9. ^
  10. ^ Robertson, Michael P.; Joyce, Gerald F. (mai 2012). „The origins of the RNA world”. Cold Spring Harbor Perspectives in Biology. 4 (5): a003608. doi:10.1101/cshperspect.a003608. PMC 3331698 Accesibil gratuit . PMID 20739415. 
  11. ^ Cech, Thomas R. (iulie 2012). „The RNA Worlds in Context”. Cold Spring Harbor Perspectives in Biology. 4 (7): a006742. doi:10.1101/cshperspect.a006742. PMC 3385955 Accesibil gratuit . PMID 21441585. 
  12. ^ Ehrenfreund, Pascale; Cami, Jan (decembrie 2010). „Cosmic carbon chemistry: from the interstellar medium to the early Earth”. Cold Spring Harbor Perspectives in Biology. 2 (12): a002097. doi:10.1101/cshperspect.a002097. PMC 2982172 Accesibil gratuit . PMID 20554702. 
  13. ^ Perkins, Sid (). „Organic molecules found circling nearby star”. Science. doi:10.1126/science.aab2455. Accesat în . 
  14. ^ King, Anthony (). „Chemicals formed on meteorites may have started life on Earth”. Chemistry World (News). London: Royal Society of Chemistry. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ Saladino, Raffaele; Carota, Eleonora; Botta, Giorgia; et al. (). „Meteorite-catalyzed syntheses of nucleosides and of other prebiotic compounds from formamide under proton irradiation”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 112 (21): E2746–E2755. Bibcode:2015PNAS..112E2746S. doi:10.1073/pnas.1422225112. PMC 4450408 Accesibil gratuit . PMID 25870268. 
  16. ^ „2.2: The Basic Structural and Functional Unit of Life: The Cell”. LibreTexts. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Bose, Debopriya (). „Six Main Cell Functions”. Leaf Group Ltd./Leaf Group Media. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ Tsokolov, Serhiy A. (mai 2009). „Why Is the Definition of Life So Elusive? Epistemological Considerations”. Astrobiology. 9 (4): 401–12. Bibcode:2009AsBio...9..401T. doi:10.1089/ast.2007.0201. PMID 19519215. 
  19. ^ Emmeche, Claus (). „Defining Life, Explaining Emergence”. Niels Bohr Institute. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ a b McKay, Chris P. (). „What Is Life—and How Do We Search for It in Other Worlds?”. PLOS Biology. 2 (9): 302. doi:10.1371/journal.pbio.0020302. PMC 516796 Accesibil gratuit . PMID 15367939. 
  21. ^ Mautner, Michael N. (). „Directed panspermia. 3. Strategies and motivation for seeding star-forming clouds” (PDF). Journal of the British Interplanetary Society. 50: 93–102. Bibcode:1997JBIS...50...93M. Arhivat din original (PDF) la . 
  22. ^ Mautner, Michael N. (). Seeding the Universe with Life: Securing Our Cosmological Future (PDF). Washington D.C. ISBN 978-0-476-00330-9. Arhivat din original (PDF) la . 
  23. ^ McKay, Chris (). „What is life? It's a Tricky, Often Confusing Question”. Astrobiology Magazine. 
  24. ^ Nealson, K.H.; Conrad, P.G. (decembrie 1999). „Life: past, present and future”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London B. 354 (1392): 1923–39. doi:10.1098/rstb.1999.0532. PMC 1692713 Accesibil gratuit . PMID 10670014. Arhivat din original la . 
  25. ^ Mautner, Michael N. (). „Life-centered ethics, and the human future in space” (PDF). Bioethics. 23 (8): 433–40. doi:10.1111/j.1467-8519.2008.00688.x. PMID 19077128. Arhivat din original (PDF) la . 
  26. ^ Jeuken M (). „The biological and philosophical defitions of life”. Acta Biotheoretica. 24 (1–2): 14–21. doi:10.1007/BF01556737. PMID 811024. 
  27. ^ Capron AM (). „Legal definition of death”. Annals of the New York Academy of Sciences. 315 (1): 349–62. Bibcode:1978NYASA.315..349C. doi:10.1111/j.1749-6632.1978.tb50352.x. PMID 284746. 
  28. ^ Trifonov, Edward N. (). „Vocabulary of Definitions of Life Suggests a Definition”. Journal of Biomolecuoar Structure and Dynamics. 29 (2): 259–266. doi:10.1080/073911011010524992 Accesibil gratuit . PMID 21875147. Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ Voytek, Mary a. (). „About Life Detection”. NASA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ Marshall, Michael (). „He may have found the key to the origins of life. So why have so few heard of him? - Hungarian biologist Tibor Gánti is an obscure figure. Now, more than a decade after his death, his ideas about how life began are finally coming to fruition”. National Geographic Society. Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ Mullen, Lesle (). „Defining Life: Q&A with Scientist Gerald Joyce”. Space.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ Zimmer, Carl (). „The Secret Life of a Coronavirus - An oily, 100-nanometer-wide bubble of genes has killed more than two million people and reshaped the world. Scientists don't quite know what to make of it”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ Luttermoser, Donald G. (). „ASTR-1020: Astronomy II Course Lecture Notes Section XII” (PDF). East Tennessee State University. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  34. ^ Luttermoser, Donald G. (). „Physics 2028: Great Ideas in Science: The Exobiology Module” (PDF). East Tennessee State University. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  35. ^ Luttermoser, Donald G. (). „Lecture Notes for ASTR 1020 - Astronomy II with Luttermoser at East Tennessee (ETSU)”. East Tennessee State University. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Koshland, Jr., Daniel E. (). „The Seven Pillars of Life”. Science. 295 (5563): 2215–16. doi:10.1126/science.1068489 Accesibil gratuit . PMID 11910092. 
  37. ^ „life”. The American Heritage Dictionary of the English Language (ed. 4th). Houghton Mifflin. . ISBN 978-0-618-70173-5. 
  38. ^ „Life”. Merriam-Webster Dictionary. Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ „Habitability and Biology: What are the Properties of Life?”. Phoenix Mars Mission. The University of Arizona. Arhivat din original la . Accesat în . 
  40. ^ Trifonov, Edward N. (). „Definition of Life: Navigation through Uncertainties” (PDF). Journal of Biomolecular Structure & Dynamics. 29 (4): 647–50. doi:10.1080/073911012010525017. ISSN 0739-1102. PMID 22208269. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  41. ^ Zimmer, Carl (). „Can scientists define 'life' ... using just three words?”. NBC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  42. ^ De Jaeger, Geert. Beginselen van de celbiologie en genetica, curs 2010. Universiteit van Gent,. 
  43. ^ Forterre, P. (). „Defining Life: The Virus Viewpoint”. Orig Life Evol Biosph. 40: 151–160. doi:10.1007/s11084-010-9194-1. 
  44. ^ Rybicki, EP (). „The classification of organisms at the edge of life, or problems with virus systematics”. S Afr J Sci. 86: 182–86. 
  45. ^ Holmes, E.C. (octombrie 2007). „Viral evolution in the genomic age”. PLOS Biol. 5 (10): e278. doi:10.1371/journal.pbio.0050278. PMC 1994994 Accesibil gratuit . PMID 17914905. 
  46. ^ Forterre, Patrick (). „Defining Life: The Virus Viewpoint”. Orig Life Evol Biosph. 40 (2): 151–60. Bibcode:2010OLEB...40..151F. doi:10.1007/s11084-010-9194-1. PMC 2837877 Accesibil gratuit . PMID 20198436. 
  47. ^ Koonin, E.V.; Senkevich, T.G.; Dolja, V.V. (). „The ancient Virus World and evolution of cells”. Biology Direct. 1: 29. doi:10.1186/1745-6150-1-29. PMC 1594570 Accesibil gratuit . PMID 16984643. 
  48. ^ Rybicki, Ed (noiembrie 1997). „Origins of Viruses”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  49. ^ „Giant Viruses Shake Up Tree of Life”. Astrobiology Magazine. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  50. ^ Popa, Radu (martie 2004). Between Necessity and Probability: Searching for the Definition and Origin of Life (Advances in Astrobiology and Biogeophysics)Necesită înregistrare gratuită . Springer Science+Business Media. ISBN 978-3-540-20490-9. 
  51. ^ Schrödinger, Erwin (). What is Life?. Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-42708-1. 
  52. ^ Margulis, Lynn; Sagan, Dorion (). What is Life?. University of California Press. ISBN 978-0-520-22021-8. 
  53. ^ Lovelock, James (). Gaia – a New Look at Life on Earth. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-286218-1. 
  54. ^ Avery, John (). Information Theory and Evolution. World Scientific. ISBN 978-981-238-399-0. 
  55. ^ Nosonovsky, Michael (iulie 2018). „Cultural implications of biomimetics: changing the perception of living and non-living”. Applied Bionics and Biomechanics. 2 (4): 230–6. 
  56. ^ „Age of the Earth”. U.S. Geological Survey. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  57. ^ Dalrymple, G. Brent (). „The age of the Earth in the twentieth century: a problem (mostly) solved”. Special Publications, Geological Society of London. 190 (1): 205–21. Bibcode:2001GSLSP.190..205D. doi:10.1144/GSL.SP.2001.190.01.14. 
  58. ^ Manhesa, Gérard; Allègre, Claude J.; Dupréa, Bernard; Hamelin, Bruno (). „Lead isotope study of basic-ultrabasic layered complexes: Speculations about the age of the earth and primitive mantle characteristics”. Earth and Planetary Science Letters. 47 (3): 370–82. Bibcode:1980E&PSL..47..370M. doi:10.1016/0012-821X(80)90024-2. 
  59. ^ a b Tenenbaum, David (). „When Did Life on Earth Begin? Ask a Rock”. Astrobiology Magazine. Arhivat din original la . Accesat în . 
  60. ^ a b c d Borenstein, Seth (). „Hints of life on what was thought to be desolate early Earth”. Associated Press. Arhivat din original la . Accesat în . 
  61. ^ a b c Bell, Elizabeth A.; Boehnike, Patrick; Harrison, T. Mark; et al. (). „Potentially biogenic carbon preserved in a 4.1 billion-year-old zircon” (PDF). Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 112 (47): 14518–21. Bibcode:2015PNAS..11214518B. doi:10.1073/pnas.1517557112. ISSN 1091-6490. PMC 4664351 Accesibil gratuit . PMID 26483481. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .  Early edition, published online before print.
  62. ^ a b Courtland, Rachel (). „Did newborn Earth harbour life?”. New Scientist. Arhivat din original la . Accesat în . 
  63. ^ a b Steenhuysen, Julie (). „Study turns back clock on origins of life on Earth”. Reuters. Arhivat din original la . Accesat în . 
  64. ^ Schopf, J. William; Kudryavtsev, Anatoliy B; Czaja, Andrew D; Tripathi, Abhishek B (). „Evidence of Archean life: Stromatolites and microfossils”. Precambrian Research. 158 (3–4): 141. Bibcode:2007PreR..158..141S. doi:10.1016/j.precamres.2007.04.009. 
  65. ^ Schopf, JW (iunie 2006). „Fossil evidence of Archaean life”. Philos. Trans. R. Soc. Lond. B Biol. Sci. 361 (1470): 869–85. doi:10.1098/rstb.2006.1834. PMC 1578735 Accesibil gratuit . PMID 16754604. 
  66. ^ Hamilton Raven, Peter; Brooks Johnson, George (). BiologyNecesită înregistrare gratuită . McGraw-Hill Education. p. 68. ISBN 978-0-07-112261-0. Accesat în . 
  67. ^ Milsom, Clare; Rigby, Sue (). Fossils at a Glance (ed. 2nd). John Wiley & Sons. p. 134. ISBN 978-1-4051-9336-8. Arhivat din original la . 
  68. ^ a b Ohtomo, Yoko; Kakegawa, Takeshi; Ishida, Akizumi; Nagase, Toshiro; Rosing, Minik T. (). „Evidence for biogenic graphite in early Archaean Isua metasedimentary rocks”. Nature Geoscience. 7 (1): 25–28. Bibcode:2014NatGe...7...25O. doi:10.1038/ngeo2025. 
  69. ^ a b Borenstein, Seth (). „Oldest fossil found: Meet your microbial mom”. Associated Press. Arhivat din original la . 
  70. ^ a b Noffke, Nora; Christian, Daniel; Wacey, David; Hazen, Robert M. (). „Microbially Induced Sedimentary Structures Recording an Ancient Ecosystem in the ca. 3.48 Billion-Year-Old Dresser Formation, Pilbara, Western Australia”. Astrobiology. 13 (12): 1103–24. Bibcode:2013AsBio..13.1103N. doi:10.1089/ast.2013.1030. PMC 3870916 Accesibil gratuit . PMID 24205812. 
  71. ^ Loeb, Abraham (octombrie 2014). „The Habitable Epoch of the Early Universe”. International Journal of Astrobiology. 13 (4): 337–39. arXiv:1312.0613 Accesibil gratuit . Bibcode:2014IJAsB..13..337L. CiteSeerX 10.1.1.680.4009 Accesibil gratuit . doi:10.1017/S1473550414000196. 
  72. ^ Loeb, Abraham (). „The Habitable Epoch of the Early Universe”. International Journal of Astrobiology. 13 (4): 337–39. arXiv:1312.0613 Accesibil gratuit . Bibcode:2014IJAsB..13..337L. CiteSeerX 10.1.1.748.4820 Accesibil gratuit . doi:10.1017/S1473550414000196. 
  73. ^ Dreifus, Claudia (). „Much-Discussed Views That Go Way Back – Avi Loeb Ponders the Early Universe, Nature and Life”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  74. ^ a b Kunin, W.E.; Gaston, Kevin, ed. (). The Biology of Rarity: Causes and consequences of rare—common differences. ISBN 978-0-412-63380-5. Arhivat din original la . Accesat în . 
  75. ^ a b Stearns, Beverly Peterson; Stearns, S.C.; Stearns, Stephen C. (). Watching, from the Edge of Extinction. Yale University Press. p. preface x. ISBN 978-0-300-08469-6. Arhivat din original la . Accesat în . 
  76. ^ a b Novacek, Michael J. (). „Prehistory's Brilliant Future”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  77. ^ a b c G. Miller; Scott Spoolman (). Environmental Science – Biodiversity Is a Crucial Part of the Earth's Natural Capital. Cengage Learning. p. 62. ISBN 978-1-133-70787-5. Arhivat din original la . Accesat în . We do not know how many species there are on the earth. Estimates range from 8 million to 100 million. The best guess is that there are 10–14 million species. So far, biologists have identified almost 2 million species. 
  78. ^ a b Mora, C.; Tittensor, D.P.; Adl, S.; Simpson, A.G.; Worm, B. (). „How many species are there on Earth and in the ocean?”. PLOS Biology. 9 (8): e1001127. doi:10.1371/journal.pbio.1001127. PMC 3160336 Accesibil gratuit . PMID 21886479. In spite of 250 years of taxonomic classification and over 1.2 million species already catalogued in a central database, our results suggest that some 86% of existing species on Earth and 91% of species in the ocean still await description. 
  79. ^ a b Staff (). „Researchers find that Earth may be home to 1 trillion species”. National Science Foundation. Arhivat din original la . Accesat în . 
  80. ^ Pappas, Stephanie (). „There Might Be 1 Trillion Species on Earth”. LiveScience. Arhivat din original la . Accesat în . 
  81. ^ Wade, Nicholas (). „Meet Luca, the Ancestor of All Living Things”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  82. ^ Coveney, Peter V.; Fowler, Philip W. (). „Modelling biological complexity: a physical scientist's perspective”. Journal of the Royal Society Interface. 2 (4): 267–80. doi:10.1098/rsif.2005.0045. PMC 1578273 Accesibil gratuit . PMID 16849185. 
  83. ^ „Habitability and Biology: What are the Properties of Life?”. Phoenix Mars Mission. The University of Arizona. Arhivat din original la . Accesat în . 
  84. ^ Senapathy, Periannan (). Independent birth of organisms. Madison, Wisconsin: Genome Press. ISBN 978-0-9641304-0-1. Arhivat din original la . 
  85. ^ Eigen, Manfred; Winkler, Ruthild (). Steps towards life: a perspective on evolution (German edition, 1987). Oxford University Press. p. 31. ISBN 978-0-19-854751-8. Arhivat din original la . Accesat în . 
  86. ^ a b Barazesh, Solmaz (). „How RNA Got Started: Scientists Look for the Origins of Life”. U.S. News & World Report. Arhivat din original la . Accesat în . 
  87. ^ Watson, James D. (). Gesteland, R. F.; Atkins, J.F., ed. Prologue: early speculations and facts about RNA templates. The RNA World. Cold Spring Harbor, New York: Cold Spring Harbor Laboratory Press. pp. xv–xxiii. 
  88. ^ Gilbert, Walter (). „Origin of life: The RNA world”. Nature. 319 (618): 618. Bibcode:1986Natur.319..618G. doi:10.1038/319618a0 Accesibil gratuit . 
  89. ^ Cech, Thomas R. (). „A model for the RNA-catalyzed replication of RNA”. Proceedings of the National Academy of Sciences USA. 83 (12): 4360–63. Bibcode:1986PNAS...83.4360C. doi:10.1073/pnas.83.12.4360. PMC 323732 Accesibil gratuit . PMID 2424025. 
  90. ^ Cech, T.R. (). „The RNA Worlds in Context”. Cold Spring Harb Perspect Biol. 4 (7): a006742. doi:10.1101/cshperspect.a006742. PMC 3385955 Accesibil gratuit . PMID 21441585. 
  91. ^ Powner, Matthew W.; Gerland, Béatrice; Sutherland, John D. (). „Synthesis of activated pyrimidine ribonucleotides in prebiotically plausible conditions”. Nature. 459 (7244): 239–42. Bibcode:2009Natur.459..239P. doi:10.1038/nature08013. PMID 19444213. 
  92. ^ Szostak, Jack W. (). „Origins of life: Systems chemistry on early Earth”. Nature. 459 (7244): 171–72. Bibcode:2009Natur.459..171S. doi:10.1038/459171a Accesibil gratuit . PMID 19444196. 
  93. ^ Callahan; Smith, K.E.; Cleaves, H.J.; Ruzica, J.; Stern, J.C.; Glavin, D.P.; House, C.H.; Dworkin, J.P. (). „Carbonaceous meteorites contain a wide range of extraterrestrial nucleobases”. PNAS. 108 (34): 13995–98. Bibcode:2011PNAS..10813995C. doi:10.1073/pnas.1106493108. PMC 3161613 Accesibil gratuit . PMID 21836052. 
  94. ^ Steigerwald, John (). „NASA Researchers: DNA Building Blocks Can Be Made in Space”. NASA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  95. ^ „DNA Building Blocks Can Be Made in Space, NASA Evidence Suggests”. ScienceDaily. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  96. ^ Gallori, Enzo (noiembrie 2010). „Astrochemistry and the origin of genetic material”. Rendiconti Lincei. 22 (2): 113–18. doi:10.1007/s12210-011-0118-4. 
  97. ^ Marlaire, Ruth (). „NASA Ames Reproduces the Building Blocks of Life in Laboratory”. NASA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  98. ^ Rampelotto, P.H. (). „Panspermia: A Promising Field Of Research” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  99. ^ Reuell, Peter (). „Harvard study suggests asteroids might play key role in spreading life”. Harvard Gazette (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  100. ^ a b c Rothschild, Lynn (septembrie 2003). „Understand the evolutionary mechanisms and environmental limits of life”. NASA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  101. ^ King, G.A.M. (aprilie 1977). „Symbiosis and the origin of life”. Origins of Life and Evolution of Biospheres. 8 (1): 39–53. Bibcode:1977OrLi....8...39K. doi:10.1007/BF00930938. PMID 896191. 
  102. ^ Margulis, Lynn (). The Symbiotic Planet: A New Look at Evolution. London, England: Orion Books Ltd. ISBN 978-0-7538-0785-9. 
  103. ^ Douglas J. Futuyma; Janis Antonovics (). Oxford surveys in evolutionary biology: Symbiosis in evolution. 8. London, England: Oxford University Press. pp. 347–74. ISBN 978-0-19-507623-3. 
  104. ^ „Browse online books, journals, magazines and newspapers by topic or by publication | Online Research Library: Questia”. The Columbia Encyclopedia, Sixth Edition. Columbia University Press. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  105. ^ University of Georgia (). „First-Ever Scientific Estimate Of Total Bacteria On Earth Shows Far Greater Numbers Than Ever Known Before”. Science Daily. Arhivat din original la . Accesat în . 
  106. ^ Hadhazy, Adam (). „Life Might Thrive a Dozen Miles Beneath Earth's Surface”. Astrobiology Magazine. Arhivat din original la . Accesat în . 
  107. ^ Fox-Skelly, Jasmin (). „The Strange Beasts That Live In Solid Rock Deep Underground”. BBC online. Arhivat din original la . Accesat în . 
  108. ^ Dvorsky, George (). „Alarming Study Indicates Why Certain Bacteria Are More Resistant to Drugs in Space”. [Gizmodo. Arhivat din original la . Accesat în . 
  109. ^ Caspermeyer, Joe (). „Space flight shown to alter ability of bacteria to cause disease”. Arizona State University. Arhivat din original la . Accesat în . 
  110. ^ Dose, K.; Bieger-Dose, A.; Dillmann, R.; Gill, M.; Kerz, O.; Klein, A.; Meinert, H.; Nawroth, T.; Risi, S.; Stridde, C. (). „ERA-experiment "space biochemistry"”. Advances in Space Research. 16 (8): 119–29. Bibcode:1995AdSpR..16..119D. doi:10.1016/0273-1177(95)00280-R. PMID 11542696. 
  111. ^ Horneck G.; Eschweiler, U.; Reitz, G.; Wehner, J.; Willimek, R.; Strauch, K. (). „Biological responses to space: results of the experiment "Exobiological Unit" of ERA on EURECA I”. Adv. Space Res. 16 (8): 105–18. Bibcode:1995AdSpR..16..105H. doi:10.1016/0273-1177(95)00279-N. PMID 11542695. 
  112. ^ a b c Choi, Charles Q. (). „Microbes Thrive in Deepest Spot on Earth”. LiveScience. Arhivat din original la . Accesat în . 
  113. ^ Glud, Ronnie; Wenzhöfer, Frank; Middelboe, Mathias; Oguri, Kazumasa; Turnewitsch, Robert; Canfield, Donald E.; Kitazato, Hiroshi (). „High rates of microbial carbon turnover in sediments in the deepest oceanic trench on Earth”. Nature Geoscience. 6 (4): 284–88. Bibcode:2013NatGe...6..284G. doi:10.1038/ngeo1773. 
  114. ^ Oskin, Becky (). „Intraterrestrials: Life Thrives in Ocean Floor”. LiveScience. Arhivat din original la . Accesat în . 
  115. ^ Morelle, Rebecca (). „Microbes discovered by deepest marine drill analysed”. BBC News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  116. ^ Fox, Douglas (). „Lakes under the ice: Antarctica's secret garden”. Nature. 512 (7514): 244–46. Bibcode:2014Natur.512..244F. doi:10.1038/512244a Accesibil gratuit . PMID 25143097. 
  117. ^ Mack, Eric (). „Life Confirmed Under Antarctic Ice; Is Space Next?”. Forbes. Arhivat din original la . Accesat în . 
  118. ^ Campbell, Neil A.; Brad Williamson; Robin J. Heyden (). Biology: Exploring Life. Boston, Massachusetts: Pearson Prentice Hall. ISBN 978-0-13-250882-7. Arhivat din original la . Accesat în . 
  119. ^ Zimmer, Carl (). „Earth's Oxygen: A Mystery Easy to Take for Granted”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  120. ^ „Aristotle”. University of California Museum of Paleontology. Arhivat din original la . Accesat în . 
  121. ^ Knapp S, Lamas G, Lughadha EN, Novarino G (aprilie 2004). „Stability or stasis in the names of organisms: the evolving codes of nomenclature”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London B. 359 (1444): 611–22. doi:10.1098/rstb.2003.1445. PMC 1693349 Accesibil gratuit . PMID 15253348. Arhivat din original la . 
  122. ^ Whittaker, R.H. (ianuarie 1969). „New concepts of kingdoms or organisms. Evolutionary relations are better represented by new classifications than by the traditional two kingdoms”. Science. 163 (3863): 150–60. Bibcode:1969Sci...163..150W. CiteSeerX 10.1.1.403.5430 Accesibil gratuit . doi:10.1126/science.163.3863.150. PMID 5762760. 
  123. ^ a b Woese, C.; Kandler, O.; Wheelis, M. (). „Towards a natural system of organisms:proposal for the domains Archaea, Bacteria, and Eucarya”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 87 (12): 4576–9. Bibcode:1990PNAS...87.4576W. doi:10.1073/pnas.87.12.4576. PMC 54159 Accesibil gratuit . PMID 2112744. 
  124. ^ Adl SM, Simpson AG, Farmer MA, et al. (). „The new higher level classification of eukaryotes with emphasis on the taxonomy of protists”. J. Eukaryot. Microbiol. 52 (5): 399–451. doi:10.1111/j.1550-7408.2005.00053.x Accesibil gratuit . PMID 16248873. 
  125. ^ Van Regenmortel MH (ianuarie 2007). „Virus species and virus identification: past and current controversies”. Infection, Genetics and Evolution. 7 (1): 133–44. doi:10.1016/j.meegid.2006.04.002. PMID 16713373. 
  126. ^ Linnaeus, C. (). Systemae Naturae, sive regna tria naturae, systematics proposita per classes, ordines, genera & species. 
  127. ^ Haeckel, E. (). Generelle Morphologie der Organismen. Reimer, Berlin. 
  128. ^ Chatton, É. (). „Pansporella perplexa. Réflexions sur la biologie et la phylogénie des protozoaires”. Annales des Sciences Naturelles - Zoologie et Biologie Animale. 10-VII: 1–84. 
  129. ^ Copeland, H. (). „The kingdoms of organisms”. Quarterly Review of Biology. 13: 383–420. doi:10.1086/394568. 
  130. ^ Whittaker, R. H. (ianuarie 1969). „New concepts of kingdoms of organisms”. Science. 163 (3863): 150–60. Bibcode:1969Sci...163..150W. doi:10.1126/science.163.3863.150. PMID 5762760. 
  131. ^ Cavalier-Smith, T. (). „A revised six-kingdom system of life”. Biological Reviews. 73 (03): 203–66. doi:10.1111/j.1469-185X.1998.tb00030.x. PMID 9809012. 
  132. ^ Ruggiero, Michael A.; Gordon, Dennis P.; Orrell, Thomas M.; Bailly, Nicolas; Bourgoin, Thierry; Brusca, Richard C.; Cavalier-Smith, Thomas; Guiry, Michael D.; Kirk, Paul M.; Thuesen, Erik V. (). „A higher level classification of all living organisms”. PLOS ONE. 10 (4): e0119248. Bibcode:2015PLoSO..1019248R. doi:10.1371/journal.pone.0119248. PMC 4418965 Accesibil gratuit . PMID 25923521. 
  133. ^ Definition of death. Arhivat din original la . 
  134. ^ a b „Definition of death”. Encyclopedia of Death and Dying. Advameg, Inc. Arhivat din original la . Accesat în . 
  135. ^ Henig, Robin Marantz (aprilie 2016). „Crossing Over: How Science Is Redefining Life and Death”. National Geographic. Arhivat din original la . Accesat în . 
  136. ^ Extinction – definition. Arhivat din original la . 
  137. ^ „What is an extinction?”. Late Triassic. Bristol University. Arhivat din original la . Accesat în . 
  138. ^ Van Valkenburgh, B. (). „Major patterns in the history of carnivorous mammals”. Annual Review of Earth and Planetary Sciences. 27: 463–93. Bibcode:1999AREPS..27..463V. doi:10.1146/annurev.earth.27.1.463. Arhivat din original la . Accesat în . 
  139. ^ „Frequently Asked Questions”. San Diego Natural History Museum. Arhivat din original la . Accesat în . 
  140. ^ Vastag, Brian (). „Oldest 'microfossils' raise hopes for life on Mars”. The Washington Post. Arhivat din original la . Accesat în . 
  141. ^ Wade, Nicholas (). „Geological Team Lays Claim to Oldest Known Fossils”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare
Commons 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Viață
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Viață&oldid=16422403