onora

Vezi și : onoră

română

Etimologie

Din latină honorare, franceză honorer, italiană onorare.

Pronunție

• AFI: /o.noˈra/

Verb

Conjugarea verbului onora
Infinitiv	a onora
Indicativ prezent pers. 1 sg.	onorez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să onoreze
Participiu	onorat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a avea, a manifesta fața de cineva sau ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta.
2. (v.tranz.) (fam.) a acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru.
3. (v.tranz.) a face pe cineva demn de cinste, de laudă.
4. (v.tranz.) a achita, a plati (în termen) o datorie bănească, o poliță etc.
5. (v.tranz.) a retribui, a remunera.

Cuvinte derivate

• onorant
• onorat

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din onora.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru onora.

Referințe

• DEX '98 via DEX online