[go: nahoru, domu]

Sari la conținut

Marienbad

Marienbad
de Octavian Goga
15032MarienbadOctavian Goga

Ce blândă ești, domestică pădure
Sub brazii tăi decenți nu mi se pare
Că s-ar putea vocifera prea tare,
Ori c-ar veni haiducii să mă fure.

Bine crescută, n-ai asemănare
Cu coastele Carpaților, obscure,
Unde e zvon de clopot și secure
Și unde iese ursul la plimbare...

Și totuși pacea ta civilizată,
Mi-a arătat cea mai cumplită fiară:
Pădure tunsă, rasă, coafată...

Vai, n-am s-o uit vedenia burgheză:
Un neamț enorm pe-o bancă solitară
Își mângâia nevasta lui obeză...