Biblia/Noul Testament/Faptele Apostolilor/Capitolul 27
- Iar după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel și pe alți câțiva legați unui sutaș cu numele Iuliu, din cohorta Augusta.
- Și întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; și era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic.
- Și a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se față de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească purtarea lor de grijă.
- Și plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă.
- Și străbătând marea Ciliciei și a Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei.
- Și găsind sutașul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea.
- Și multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul Cnidului și, fiindcă vântul nu ne slăbea am plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone.
- Și abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape orașul Lasea.
- Și trecând multă vreme și plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse și postul (sărbătorii Ispășirii, care se ținea la evrei toamna), Pavel îi îndemna,
- Zicându-le: Bărbaților, văd că plutirea va să fie cu necaz și cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, ci și pentru sufletele noastre.
- Iar sutașul se încredea mai mult în cârmaci și în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel.
- Și limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulți dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo și, dacă s-ar putea, să ajungem și să iernăm la Fenix, un port al Cretei, deschis spre vântul de miazăzi-apus și spre vântul de miazănoapte-apus.
- Și suflând ușor un vânt de miazăzi și crezând că sunt în stare să-și împlinească gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape de Creta.
- Și nu după multă vreme s-a pornit asupra ei un vânt puternic, numit Euroclidon (dinspre miazănoapte-răsărit).
- Și smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duși în voia lui.
- Și trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda, cu greu am putut să fim stăpâni pe corabie.
- Și după ce au ridicat-o, au folosit unelte ajutătoare, încingând corabia pe dedesubt. Și temându-se să nu cadă în Sirta, au lăsat pânzele jos și erau duși așa.
- Și fiind tare loviți de furtună, în ziua următoare au aruncat încărcătura.
- Și a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele corăbiei.
- Și nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe zile, și amenințând furtună mare, ni se luase orice nădejde de scăpare.
- Și fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaților, ca ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; și n-ați fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta.
- Dar acum vă îndemn să aveți voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia.
- Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt și Căruia mă închin,
- Zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce sunt în corabie cu tine.
- De aceea, bărbaților, aveți curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că așa va fi după cum mi s-a spus.
- Și trebuie să ajungem pe o insulă.
- Și când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtați încoace și încolo pe Adriatica, pe la miezul nopții corăbierii au presimțit că se apropie de un țărm.
- Și aruncând măsurătoarea în jos au găsit douăzeci de stânjeni și, trecând puțin mai departe și măsurând iarăși, au găsit cincisprezece stânjeni.
- Și temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, și doreau să se facă ziuă.
- Dar corăbierii căutau să fugă din corabie și au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să întindă și ancorele de la partea dinainte.
- Pavel a spus sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți să scăpați.
- Atunci ostașii au tăiat funiile luntrei și au lăsat-o să cadă.
- Iar, până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toți să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-ați mâncat, așteptând și nimic gustând.
- De aceea, vă rog să mâncați, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va pieri.
- Și zicând acestea și luând pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor și, frângând, a început să mănânce.
- Și devenind toți voioși, au luat și ei și au mâncat.
- Și eram în corabie, de toți, două sute șaptezeci și șase de suflete.
- Și săturându-se de bucate, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.
- Și când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având țărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia.
- Și desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor și, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre țărm.
- Și căzând pe un dâmb de nisip au înțepenit corabia și partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor.
- Iar ostașii au făcut sfat să omoare pe cei legați, ca să nu scape vreunul, înotând.
- Dar sutașul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor și a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat;
- Iar ceilalți, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Și așa au ajuns cu toții să scape, la uscat.
| ▲ Începutul paginii. |