Amfipolis
| Amfipolis | |
| Ἀμφίπολις | |
| — polis[1] — | |
 | |
 Amfipolis (Grecia) Poziția geografică în Grecia | |
| Coordonate: 40°49′26″N 23°50′52″E / 40.823773°N 23.847767°E | |
|---|---|
| Țară |  Grecia |
| Administrație descentralizată[*] | Macedonia și Tracia[*] |
| Periferie[*] |  Macedonia Centrală |
| Prefectură[*] | Prefectura Serres |
| Comună[*] | Dimos Amfipolis[*] |
| Atestare |  |
| Suprafață | |
| - Total | 414,3 km² |
| Altitudine | 73 m.d.m. |
| Fus orar | UTC+2 |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Amfipolis (în limba greacă Ἀμφίπολις/Amphípolis) a fost un oraș elen, întemeiat pe teritoriul Traciei de conducătorul de oști atenian Hagnon în anul 436/437 î.Hr.[2], cu un număr relativ modest de coloniști[3]. Colonia a devenit independentă în anul 424 î.Hr., a fost ulterior cucerită de macedonieni și a devenit apoi capitală provincială în Imperiul Roman.
Cetatea a fost importantă datorită controlului pe care-l oferea Atenei asupra coastei trace[4] și asupra minelor de aur din munții Pangaion[5]. Portul ei, aflat la vărsarea râului Stirmon, se numea după așezarea tracă inițială Eion sau Eunea Hodoi. Aioneios se numise probabil și râul.
Atena încercase deja în anul 464/465 î.Hr. să cucerească ținuturile de pe coasta sudică a Traciei, însă oștirile ateniene au fost înfrânte atunci de tribul tracic al edonilor, în bătălia din Dabrescos[6].
Amfipolis s-a predat în anul 424 î.Hr., în cursul războiului peloponesiac, fără a opune rezistență spartanului Brasidas(d), deoarece strategul și istoricul Tucidide ajunsese prea târziu cu o flotă pentru a mai putea salva orașul[7]. Tucidide a trebuit să ia calea exilului în urma înfrângerii[8]. Eliberat de hegemonia Atenei, orașul a devenit independent. În anul 422 î.Hr. generalul atenian Cleon(d) a încercat în zadar să-l recucerească, găsindu-și alături de Brasidas moartea. Concurentul său din Atena, Nicias(d), a încheiat imediat după bătălie (în 421 î.Hr.) pacea care-i poartă numele și a obținut astfel o încetare provizorie a ostilităților dintre Sparta și Atena. Brasidas a fost după aceea venerat ca erou de către cetățenii Amfipolisului, cultul lui înlocuindu-l pe cel al întemeietorului atenian Hagnon[9]. Prin „Pacea lui Nicias” Sparta se obligase să cedeze Amfipolisul Atenei, dar comandantul Clearidas a refuzat acest lucru. Schimbul de prizonieri s-a derulat foarte anevoios în regiunea Stirmonului, tocmai deoarece spartanii nu erau de acord cu cedarea ținuturilor[10]. Amfipolis a refuzat hegemonia ateniană chiar și după retragerea spartanilor[11]. Într-o campanie purtată între anii 365 și 363 î.Hr. strategul atenian Timoteos a încercat din nou să cucerească cetatea, dar nu a reușit, în pofida ajutorului macedonean[12]. Ulterior regele macedonean Perdiccas al III-lea a susținut orașul împotriva Atenei. Polisul elen l-a însărcinat din nou pe Timoteos, în anul 360/359 î.Hr., cu o campanie îndreptată împotriva Amfipolisului[13]. Între timp orașul era apărat de o garnizoană macedoneană[14]. Aceasta a fost însă retrasă un an mai târziu de fratele mai tânăr al lui Perdiccas, Filip al II-lea, care promisese cetatea atenienilor.
Acordul cu Atena s-a dovedit a fi un tertip al lui Filip al II-lea al Macedoniei, folosit de acesta pentru a câștiga timp să-i înfrângă pe iliri și să-și consolideze regatul[15]. În anul 356 î.Hr. Filip a cucerit Amfipolisul, care a devenit de aceea o sursă a discordiei dintre macedoneni și greci. Astfel, macedonenii au câștigat minele de aur și argint din Pangaion. Sub Filip al II-lea se băteau monede în Amfipolis, așa-numiții philippeoi[16]. Pentru perioada stăpânirii macedoneene este consemnată o donație pentru templul lui Artemis Tauropolos din Amfipolis[17], ceea ce dovedește venerația zeiței în oraș. Cetatea este menționată ca polis macedonean și în timpul stăpânirii diadohilor[18].
Orașul este pomenit în cadrul rutei parcurse de apostolul Pavel și Sila în drum spre Salonic în Noul Testament, Faptele apostolilor, 17,1.
Note
- ^ An Inventory of Archaic and Classical Poleis (PDF)
- ^ Polyaenus: Strategemata VI, 53. Vezi și Burckhardt 1955-1959, vol. V, p. 67 - Droysen 1952/53 vol. I, p. 16 - Meyer 1965, vol. IV/1, p. 669 și 673.
- ^ Meyer 1965, vol. IV/1, p. 704.
- ^ Droysen 1952/53 vol. I, p. 19.
- ^ Minele au fost un obiect de dispută între Filip al II-lea al Macedoniei și Atena. Vezi Burckhardt 1955-1959 vol. VIII, p.358 - Droysen 1953/53 vol. I, p. 25.
- ^ Tucidide: Istoria Războiului peloponeziac IV, 102.
- ^ Meyer 1965, vol. IV/2, p. 119 s.
- ^ Această eroare a pus capăt carierei politice a lui Tucidide și este pomenită doar marginal în Istoria Războiului peloponesiac (VII, 9). Vezi Meyer 1965, vol. IV/2, p. 175 s. și nota 210. Despre Tucidide ca strateg vezi Hans Delbrück: Die Strategie des Perikles erläutert durch die Strategie Friedrichs des Grossen. Mit einem Anhang über Thucydides und Kleon, Berlin 1890, p. 178 sq.
- ^ Burckhardt 1955-1959, vol. VI, p. 216 și vol. VIII, p. 73.
- ^ Meyer 1965, vol. IV/2, p. 179.
- ^ Meyer 1965, vol. IV/2, p. 183.
- ^ Meyer 1965, vol. V, p. 445 s.
- ^ Despre campaniile lui Timoteos relatează Scolium la Eschin 2,31 și Polyaenus: Strategemata III 10, 8.
- ^ Meyer 1965, vol. V, p. 464.
- ^ Meyer 1965, vol. V, p. 466.
- ^ Nu este însă certă existența monedelor autonome. Vezi Droysen 1952/53 vol. I, p. 106 și nota 5, p. 890.
- ^ Droysen 1952/53 vol. II, p. 22.
- ^ Burckhardt 1955-1959, vol. VIII, p. 410.
Bibliografie
- Jakob Burckhardt: Gesammelte Werke, 10 vol., Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft 1955-1959.
- Johann Gustav Droysen: Geschichte des Hellenismus, ed. de Erich Bayer. 3 vol., Tübingen: Wissenschaftliche Buchgesellschaft 1952/1953.
- Eduard Meyer: Geschichte des Altertums. 5 vol., Darmstadt: Wissenschaftliche Buchgesellschaft 1965.
