Ana Pauker

Ana Pauker
Date personale
Nume la naștere	Hannah Rabinsohn
Născută	13 februarie 1893 Codăești, Județul Vaslui
Decedată	3 iunie 1960 (67 de ani) București
Cauza decesului	cauze naturale (stop cardio-respirator)
Căsătorită cu	Marcel Pauker
Număr de copii	5
Cetățenie	Republica Populară Română  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Ocupație	politiciană învățătoare traducătoare diplomat croitoreasă
Locul desfășurării activității	Paris Moscova București Republica Socialistă Sovietică Autonomă Germană Volga
Limbi vorbite	limba română limba rusă limba ebraică limba franceză limba germană
Ministru de Externe
În funcție 5 noiembrie 1947 – 10 iulie 1952
Precedat de	Gheorghe Tătărăscu
Succedat de	Simion Bughici
Premii	Ordinul Polonia Restituta în grad de mare cruce[*]​
Partid politic	PCdR PMR
Alma mater	Școala Internațională Lenin[*]​
Profesie	Profesoară de limbă ebraică

Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn, 13 februarie 1893 – d. 3 iunie 1960) a fost o militantă activistă și fruntașă comunistă evreică, după Al Doilea Război Mondial lideră a grupării promoscovite ("Pauker") care a controlat până în 1952 Partidului Comunist Român, vice-prim-ministru și ministru de externe al României.

Biografia

S-a născut la Codăești, Vaslui, la data de 28 decembrie 1893 (potrivit actului de naștere nr.66/30 decembrie 1893) într-o familie de evrei . Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl - haham. Pe tatăl său îl chema Herșcu Rabinsohn iar pe mamă Sura. Tatăl său avea 35 de ani iar mama 30. A studiat medicină la București în școli ale comunității evreiești și la Geneva în 1918-1919, dar nu termină școala. De tânără a învățat limba ebraică, pe care a predat-o la o școală primară evreiască din București. În timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit sionist, din 1915 ea s-a orientat spre socialism, fiind politic influențată de colegul și iubitul de tinerețe, Heinrich Sternberg.

În timpul unei șederi în Franța l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker, cu care s-a căsătorit. La încurajarea lui, a intrat, în anul 1920, în mișcarea comunistă. Este racolată în această perioadă ca agent sovietic. În anul 1922 a fost arestată, împreună cu Marcel Pauker, pentru activități politice ilegale și, după ce au fost eliberați, au plecat în exil, în Elveția. De acolo a plecat în Franța, unde a devenit instructoare a Cominternului și apoi s-a implicat în mișcarea comunistă din Balcani.

A fost arestată de mai multe ori pentru activitate politică interzisă, fiind membră a PC din România, în cadrul căruia ca activistă Comintern, milita și pentru desprinderea Basarabiei (Est-Moldovei) românești de România. În urma unui proces, este condamnată la 10 ani de închisoare, dar reușește să fugă în 1926 în URSS, unde rămâne până în 1934, perioadă în care face studii la școlile Comintern.

După întoarcerea în România, a primit funcția de prim-secretar a CC al PCdR. A fost arestată în 1935 și judecată la Craiova împreună cu alți conducători ai Partidului Comunist, între care Alexandru Moghioroș, Șmil Marcovici și Alexandru Drăghici, fiind condamnată la zece ani închisoare. În luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, ca urmare a schimbului cu un diplomat român, deținut de autoritățile sovietice după ocuparea în 1940 a Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Mai exact, era vorba de Moș Ion Codreanu fost membru al Sfatului Țării (Basarabiei), arestat de sovietici imediat după intrarea lor în Basarabia, la 28 iunie 1940. Între timp, în timpul unei șederi în Uniunea Sovietică, soțul ei, Marcel, fusese arestat și executat în 1938, ca spion al Occidentului, în cadrul epurărilor staliniste, fapt care nu a reușit totuși să zdruncine credința ei în cauza comunistă și loialitatea ei de agent al regimului sovietic.

La Moscova a devenit șefa grupului de comuniști români exilați, cunoscut, ulterior în cadrul PCdR, sub denumirea de "fracțiunea moscovită".

În vârful puterii

Ana Pauker (era numită Stalin în fustă) s-a reîntors în România, în 1944, îmbrăcată în uniforma sovietică, după ce Armata Roșie a intrat în țară. A fost aleasă secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliție, intitulat "de largă concentrare democratică", de fapt, controlat de comuniști, prezidat de dr. Petru Groza, în anii 1945-1947. În 1947 a fost numită ministru de externe și vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deținut această funcție guvernamentală. În această calitate, a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Șerpilor. Ca lideră a PCR și a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular și de represiv, și-a câștigat o reputație foarte negativă iar mulți consideră că a jucat un rol tenebros în istoria României, aducând statului român numeroase prejudicii. Deoarece a condus țara în mod autoritar, a fost poreclită de poporul român, "Stalin cu fustă".

"Raportul Vladimir Tismăneanu" (pagina 56), menționează că la sfârșitul anilor 40 circula, în România, sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji", iar succesiunea numelor, în afara nevoii de rimă, ar fi indicat ordinea după importanța pe care o aveau respectivii conducători în partid, aceștia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Comunista Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere în România a unui sistem bazat pe crimă și fărădelege. Un caz elocvent asupra modului cum acționa este cel al Ecaterinei Gata: pentru că a scuipat-o pe Ana Pauker în timpul interogatoriului, i-au fost smulși sânii cu cleștele, a fost violată și apoi omorâtă.[1]

Căderea

În anul 1952, în cadrul unui val de epurări, inițiat de Gheorghiu-Dej și inspirat după modelul altor campanii și procese orchestrate în URSS și în toate țările aflate sub dominație sovietică, a fost acuzată de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" și de activități "antipartinice", de sabotarea colectivizării agriculturii și de legături cu legionarii, cu agenți străini, cu sioniști etc. A fost exclusă din Partidul Muncitoresc Român (cum se numea atunci partidul comunist). În februarie 1953 a fost supusă unui șir de interogatorii în vederea unui proces politic, dar la numai o lună și jumătate după moartea lui Stalin, în luna aprilie 1953, a fost eliberată din închisoare și ținută mai mulți ani în arest la domiciliu.

În istoria evreilor, imaginea pe care a lăsat-o Ana Pauker este negativă, dar cu o notă de ambivalență: ea a fost ostilă sionismului și autodeterminării evreilor, în spiritul ideologiei leniniste și staliniste, dar totodată a promovat o politică care a călcat în picioare drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor români. În același timp, datorită politicii externe a lui Stalin în acea perioadă în Orientul Apropiat, paralel cu numeroasele măsuri brutale de represiune, regimul comunist de la București, condus de Ana Pauker, Laszlo Luka (Vasile Luca), Gheorghiu Dej etc. a permis (și la început, într-o oarecare măsură, chiar a încurajat) o emigrație, a unui număr mare de evrei din România spre Israel (circa o sută de mii de persoane în câțiva ani, în vreme ce din URSS însăși, emigrația era aproape toal interzisǎ), iar România a fost în iunie 1948 (alături de celelalte țări dominate atunci de Uniunea Sovietică) printre primele state care au recunoscut de jure tânărul stat evreiesc și au stabilit cu el relații diplomatice la rang de legație.

În ultimii ani de viață, i s-a permis să lucreze ca traducătoare din limba franceză și limba germană pentru Editura Politică. În octombrie 1959 a primit de la autoritățile sovietice post-staliniste înștiințarea oficială că soțul ei, Marcel, despre a cărui soartă exactă nu avea certe informații, nu a supraviețuit Gulagului și a fost, cum era de presupus, executat în URSS, la 16 august 1938.

Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la București la 3 iunie 1960.

La incinerarea ei, la crematoriu, a fost de față și veteranul comunist Gheorghe Cristescu, unul din fondatorii Partidului Comunist din România. A fost reabilitată după 1965, venirea la putere a lui Ceaușescu, iar urna cu cenușa ei a fost depusă la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, mai bine cunoscut ca Mausoleul din Parcul Carol. În 1991, când mausoleul a fost dezafectat, cenușa Anei Pauker a fost preluată de către familie și transportată în Israel.

Marcel și Ana Pauker au avut trei copii:

• Tanio (1921-1922)
• Vlad (n. 1926)
• Tatiana (n. 1928)

A mai avut un fiu adoptiv, Alexandru. Un frate al ei, Haim Rabinsohn, a fost un apreciat poet de limbă ebraică în Israel.

Bibliografie

• Jurnalul Național, sâmbătă, 2 decembrie 2006.
• Adevărul, marți, 5 decembrie 2006, nr. 5105.
• Ziua, Nr. 3723, vineri, 8 septembrie 2006.
• Geoffrey Wigoder "Evrei în lume - dicționar biografic" , ediția română , coordonator: Viviane Prager,Editura "Hasefer" , București , 2001
• G. Bratescu - "Ce-a fost să fie - notații autobiografice" , Editura Humanitas, București, 2003.
• Robert Levy, Gloria și decăderea Anei Pauker, trad. de Cristina Pupeza și Ioana Gagea, Iași, Polirom, 2002, 344 pag.
• Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Raport Final, eds. Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, București, Humanitas, 2007, în special p. 746, 798-799.
• "Un episod puțin cunoscut: Schimbarea lui Ana Pauker cu Moș Ion Codreanu, mai 1941", în Pontes. Review of South East European Studies(Chișinău), vol. III-IV, 2009, p. 292-301.
• "Dicționar biografic de istorie", Ed. Meronia ,ISBN 978-973-7839-39-8

Legături externe

• Ana Pauker, din nou acasa, la Bucuresti, 15 noiembrie 2005, Paula Mihailov, Jurnalul Național
• Ana Pauker recunoaște: "Am stăruit asupra numărului", itcnet.ro
• Articole despre Ana Pauker la Jurnalul Național

Articole biografice

• Ana Pauker, «un boa constrictor care tocmai fusese hrănit», 25 Februarie 2011, Michael Nicholas Blaga, Historia
• Ana Pauker: „Îi pot telefona lui Stalin oricând doresc“, 10 mai 2010, Andrei Căpușan, Historia
• Cum a scăpat tovarășa Ana Pauker de glonț, 25 august 2007, Christian Levant, Adevărul
• Băiatul înfiat, 20 februarie 2006, Lavinia Betea, Jurnalul Național
• Ana Pauker, vedetă pe coperta revistei "Time", 13 septembrie 2006, Ilarion Tiu, Jurnalul Național
• Stalinista Ana Pauker, eliminata in mod stalinist, 21 februarie 2004, Jurnalul Național
• Fiica Anei Pauker se destăinuie, 22 februarie 2005, Lavinia Betea, Jurnalul Național
• Stalin i-a semnat condamnarea:, 21 februarie 2004, Jurnalul Național