[go: nahoru, domu]

Sari la conținut

Ieremia Movilă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ieremia Movilă şi familia, frescă din Mănăstirea Suceviţa

Ieremia Movilă (Moghilă), a fost domnitor al Moldovei: august 1595 - mai 1600 şi septembrie 1600 - 10 iulie 1606. Mama sa Maria, descindea din Petru Rareş.

Boier moldovean, frate cu Mitropolitul Gheorghe Movilă, a fost urcat pe tron de cancelarul polonez Zamoiski în locul lui Ştefan Răzvan. A fost tot timpul protejatul polonezilor.Este recunoscut ca domn şi de turci cărora le plătea tributul. Detronat de Mihai Viteazul, care a luat şi domnia Moldovei în mai 1600, s-a menţinut în cetatea Hotinului, de unde şi-a recuperat tronul tot cu ajutorul polonezilor în septembrie 1600, când Mihai a fost învins în Transilvania la Mirăslău. Polonezii au intrat şi în Muntenia, l-au învins pe Mihai la Teleajen în 12 octombrie 1600, şi l-au pus pe tronul Munteniei pe Simeon, fratele lui Ieremia. Avea legături familiale cu cei mai de seamă nobili polonezi, după care işi măritase fetele: Maria, Alexandra, Stana sau Oana, Zamfira şi Gafiţa. Soţia sa, Elisabeta, foarte energică şi ambiţioasă, era din Ungaria. Datorită influenţei ei a trebuit să favorizeze propaganda catolica în Moldova. În timpul domniei lui a fost refacută Mănăstirea Suceviţa.


Predecesor:
Ştefan Răzvan
Domnitor al Moldovei
1595 - 1600
Succesor:
Mihai Viteazul
Predecesor:
Mihai Viteazul
Domnitor al Moldovei
1600 - 1606
Succesor:
Simion Movilă