modificare Kaneto Shindō

{{Infocaseta Actor
| nume = Kaneto Shindō
| image = Shindo Kaneto.JPG
| descrierea_imaginii = Kaneto Shindō
}}
{{Nihongo|'''Kaneto Shindō'''|新藤 兼人|Shindō Kaneto|{{date biografice}}}} a fost un [[regizor de film]], [[scenarist]], [[producător de film]] și scriitor japonez. A regizat 48 de filme și a scris scenarii pentru 238 de filme.<ref name="ikiteirukagiri">{{Kaneto-shindo-ikite-iru-kagiri}}</ref> Cele mai cunoscute filme pe care le-a regizat sunt ''[[Copiii din Hiroshima (film din 1952)|Copiii din Hiroshima]]'', ''[[Insula (film din 1960)|Insula]]'', ''[[Onibaba]]'', ''[[Kuroneko]]'' și ''A Last Note''. Scenariile sale au stat la baza unor filme regizate, printre alții, de [[Kon Ichikawa]], [[Keisuke Kinoshita]], [[Fumio Kamei]] și [[Tadashi Imai]].

El s-a născut în [[prefectura Hiroshima]] și a realizat mai multe filme despre Hiroshima și despre bombardamentul atomic efectuat asupra orașului.<ref name="Hirano">{{Citat web|url=http://www.filmreference.com/Directors-Sc-St/Shindo-Kaneto.html|nume=Hirano|accessdate=22 June 2011|first1=Kyoko|lucrare=Film Reference|titlu=Kaneto Shindo}}</ref> Multe dintre filmele sale conțin personaje feminine puternice, la fel ca și filmele primului său mentor Kenji Mizoguchi. El a fost un pionier al producției de film independente din Japonia, fondând o companie numită [[Kindai Eiga Kyokai]]. A continuat să lucreze ca scenarist, regizor și scriitor până la moartea sa, care a survenit atunci când el avea vârsta de 100 de ani.

Shindō a realizat o serie de filme autobiografice, începând cu primul film pe care l-a regizat, ''Povestea unei soții iubite'' (1951), despre încercările sale de a deveni scenarist, continuând cu ''Arborele fără frunze'' (1986), despre copilăria sa petrecută într-o familie înstărită, care a sărăcit ulterior, și cu ''By Player'' (2000), despre compania sa de producție de film, văzută prin ochii prietenului său, [[Taiji Tonoyama]], și terminând cu ultimul său film, ''Postcard'' (2011), pe care l-a regizat la vârsta de 98 de ani, despre serviciul militar pe care l-a efectuat în Armata Imperială Japoneză.

== Tinerețea și începutul carierei ==
Kaneto Shindō s-a născut în 1912 în districtul Saeki din [[prefectura Hiroshima]] într-o familie de latifundiari bogați și a fost cel mai mic din cei patru copii ai părinților săi. În perioada copilăriei lui Kaneto, tatăl său a fost ruinat și și-a pierdut toate pământurile cu care garantase obținerea unor împrumuturi.<ref name="Wakeman">{{Citat carte|nume=Wakeman|prenume=John|titlu=World Film Directors, Volume 2|editură=The H. W. Wilson Company|an=1988|pagini=1021–1027}}</ref> Fratele său mai mare și cele două surori au plecat la oraș pentru a-și căuta de lucru, iar el și cu părinții săi au locuit într-un depozit. Mama lui a lucrat în agricultură și a murit devreme. Fratele lui mai mare era priceput la judo și a devenit polițist. Una dintre surorile sale a devenit asistentă medicală și a continuat să lucreze pentru îngrijirea victimelor bombardamentului atomic.<ref name="genbakuotoru">{{Citat carte|nume=Shindo|prenume=Kaneto|legătură-autor=Kaneto Shindo|titlu=Genbaku o Toru|titlu_trad=Filming the Atom Bomb}}</ref> Cealaltă soră s-a căsătorit cu un cetățean japonezo-american și s-a stabilit în SUA.<ref name="ikiteirukagiri"/>

În 1933 Shindō, care locuia atunci cu fratele său la [[Onomichi]], a fost inspirat de filmul ''Bangaku No Isshō''<ref group="n">盤嶽の一生</ref> pentru a începe o carieră în industruia cinematografică. El a economisit bani muncind într-un magazin de biciclete și în 1934, având o scrisoare de recomandare de la fratele său către un polițist din [[Kyoto]], a mers în fosta capitală a Japoniei. După o lungă perioadă de așteptare a reușit să obțină un loc de muncă în departamentul de pregătire a filmului al companiei Shinkō Kinema,<ref name="NFC">{{Citat web|url=http://www.momat.go.jp/FC/NFC_Calendar/2006-04-05/kaisetsu.html|accessdate=22 June 2011|publisher=National Film Center|titlu=Shinario sakka Shindō Kaneto|archive-date=2015-04-03|archive-url=https://web.archive.org/web/20150403201914/http://www.momat.go.jp/FC/NFC_Calendar/2006-04-05/kaisetsu.html|dead-url=yes}}</ref> unde a fost angajat deoarece era prea mic de statură pentru a fi angajat în departamentul de lumini.<ref name=shinariojinsei/> El era unul dintre cei unsprezece angajați ai departamentul de pregătire a filmului, dintre care doar trei lucrau efectiv, deoarece ceilalți opt erau membri ai echipei de baseball a companiei. În acel moment a aflat că filmele se bazau pe [[Scenariu|scenarii]], deoarece scenariile vechi erau folosite ca hârtie igienică. A luat acasă o parte din aceste scenarii pentru a le studia.<ref name=ikiteirukagiri/><ref name=shinariojinsei>{{kaneto-shindo-shinario-jinsei}}</ref> Slujba lui presupunea uscarea peliculei de film pe o rolă de trei metri lungime și doi metri înălțime și a aflat astfel relația dintre bucățile de peliculă pe care le usca și scenariile pe care le citise.<ref name=shinariojinsei/>

Atunci când Shinkō Kinema și-a mutat sediul de la Kyoto la Tokyo în noiembrie 1935, mulți dintre angajați, care proveneau din Kyoto, nu au dorit să se mute.<ref name=shinariojinsei/> Fratele polițistului care îl ajutase pe Shindō să obțină slujba de la Shinkō Kinema a fost unul dintre ei. El a propus ca Shindō să-i ia locul, iar tânărul a primit un post în departamentul de scenografie al companiei Shinkō Kinema, condus de Hiroshi Mizutani.<ref name=shinariojinsei/> Shindō a aflat că un număr mare de persoane doreau să devină regizori de film, inclusiv Mizutani, așa că s-a gândit că ar putea avea șanse mai mari ca scenarist.<ref name=shinariojinsei/>

Shindō s-a pregătit cu un artist local pentru a-și putea desfășura eficient activitatea de scenograf. Avea talent artistic pentru realizarea schițelor și s-a ocupat cu căutarea celor mai potrivite locuri pentru filmare, într-o vreme în care aparatele foto erau mai puțin folosite.<ref name=shinariojinsei/> A scris, de asemenea, el a scris mai multe scenarii de film.{{sfnp|Galbraith IV|2002|p=276}} Prietenii săi i-au criticat dur scenariile, dar el a continuat să scrie.<ref name=shinariojinsei/> A trimis unei reviste de cinematografie un scenariu intitulat ''Tsuchi o ushinatta hyakushō'',<ref group="n">土を失った百姓</ref> despre un fermier care își pierde pământul din cauza construcției unui baraj, și a câștigat un premiu de 100 de yeni, care valora cât patru salarii lunare ale sale. Cu toate acestea, scenariul nu a fost niciodată ecranizat.<ref name="ikiteirukagiri"/>

Pe la sfârșitul anilor 1930 lucra ca asistent al lui Kenji Mizoguchi la mai multe filme, fiind responsabil printre altele cu decorurile filmului ''The 47 Ronin''.<ref name="BS">{{Citat web|url=http://www.nhk.or.jp/bs-blog/200/83458.html|nume=Watanabe|accessdate=22 June 2011|publisher=NHK|date=30 May 2011|archiveurl=https://web.archive.org/web/20121021121011/http://www.nhk.or.jp/bs-blog/200/83458.html|first1=Toshio|lucrare=BS Koramu|limbă=Japanese|archivedate=21 October 2012|titlu=Shindo Kaneto kantoku Hadaka no shima}}</ref> A scris câteva scenarii și i le-a trimis lui Mizoguchi, dar cunoscutul regizor i-a spus că „nu are talent” pentru scrierea scenariilor, evenimente pe care Shindō le-a dramatizat mai târziu în filmul ''Povestea unei soții iubite''. Primul film la care a fost scenarist a fost filmul ''Nanshin josei,''<ref group="n">南進女性</ref> realizat în 1940.<ref name="NFC"/> I s-a cerut apoi să scrie un scenariu pentru un film ce urma a fi regizat de Tomu Uchida, dar filmul nu a mai fost realizat niciodată din cauza faptului că Uchida a fost încorporat în armată.<ref name="ikiteirukagiri"/>

În 1942 s-a alăturat unei subsidiare a companiei Shochiku, compania Koa Film, aflată sub autoritatea lui Kenji Mizoguchi. În 1943 s-a transferat la studioul Shochiku. Tot în același an soția sa, Takako Kuji, a murit de tuberculoză.<ref name="100sainoryugi"/> În aprilie 1944, în ciuda faptului că fusese considerat inapt<ref group="n">丙種合格 (heishu gōkaku)</ref> la examenul militar fizic, a fost încorporat în [[Marina Imperială Japoneză]]. Grupul de 100 de bărbați din care făcu care era slujitor au fost repartizați inițial în clădiri curate. Șaizeci dintre bărbați au fost selectați prin tragere la sorți pentru a servi pe o navă și apoi au murit într-un atac submarin. Alți treizeci de bărbați au fost selectați prin tragere la sorți pentru a servi pe un submarin și nu s-a mai auzit nimic de ei. Patru bărbați au fost selectați prin tragere la sorți pentru a fi mitraliori pe navele de marfă transformate în nave militare și au murit în atacuri submarine. Ceilalți șase bărbați au fost desemnați să se ocupe cu întreținerea curățeniei teatrului Takarazuka, care era folosit în scop militar, apoi au fost trimiși într-o tabără militară unde au fost insultați și bătuți.<ref name="ikiteirukagiri"/>

În momentul proclamării [[Capitularea Japoniei|capitulării Japoniei]] Shindō și-a schimbat uniforma militară pe țigări și a plecat către studioul de film Shochiku de la Ōfuna. Studioul era pustiu, iar Shindō și-a petrecut timpul în departamentul de scenaristică, citind scenariile care mai fuseseră păstrate.

În 1946, având acum un loc de muncă sigur ca scenarist la studiourile Shochiku, s-a căsătorit cu Miyo Shindō și a cumpărat o casă în orașul [[Zushi]], unde a intenționat să-și întemeieze o familie. Pe platourile companiei Shochiku, Shindō l-a întâlnit pe regizorul Kōzaburō Yoshimura. Colaborarea lor a fost numită „unul dintre cele mai de succes parteneriate de film din industria postbelică, în care Shindō a fost pentru Yoshimura ceea ce a fost Dudley Nichols pentru [[John Ford]]”.<ref>{{Citat carte|nume=Anderson|prenume=Joseph L.|nume2=Richie|prenume2=Donald|titlu=The Japanese Film: Art and Industry|editură=Princeton University Press|anoriginal=1959|an=1983|isbn=0-691-00792-6}}</ref> Cei doi au obținut succes critic cu filmul ''A Ball at the Anjo House'' în 1947.<ref name="NFC"/> Shindō a scris scenarii pentru aproape toți regizorii companiei Shochiku, cu excepția lui [[Yasujirō Ozu]].<ref name=shinariojinsei/>

Shindō și Yoshimura erau amândoi nemulțumiți în cadrul companiei Shochiku, ai cărei conducători considerau că cei doi aveau o „perspectivă întunecată” asupra vieții.<ref name="Wakeman"/> Ei au părăsit studiourile Shochiku în 1950 pentru a forma, împreună cu actorul [[Taiji Tonoyama]], compania de producție independentă [[Kindai Eiga Kyokai]], care a ajuns să producă majoritatea filmelor lui Shindō.

== Începutul carierei de regizor de film ==
În 1951 Kaneto Shindō și-a făcut debutul ca regizor cu filmul autobiografic ''Povestea unei soții iubite'' în care [[Nobuko Otowa]] a jucat rolul fostei sale soții, Takako Kuji.<ref name="kotobank">{{Citat web|url=http://kotobank.jp/word/%E6%96%B0%E8%97%A4%E5%85%BC%E4%BA%BA|accessdate=22 June 2011|publisher=Kōdansha|lucrare=Nihon jinmei daijiten+Plus|titlu=Shindō Kaneto}}</ref> Otowa a renunțat la cariera de vedetă a unui studio de film pentru a apărea în filmul lui Shindō. Ea a devenit amanta lui Shindō și a continuat să primească roluri principale în aproape toate filmele pe care Shindō le-a regizat în cursul vieții sale.<ref name="ikiteirukagiri"/> După ce a regizat ''Avalanșa'' în 1952, Shindō a fost solicitat de Sindicatul Profesorilor Japonezi să facă un film despre [[Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki|bombardamentul atomic asupra Hiroshimei]].{{sfnp|Galbraith IV|2002|p=215}} Nobuko Otowa interpretează în filmul ''Copiii din Hiroshima'' rolul unei tinere învățătoare care se întoarce la Hiroshima pentru prima dată de la bombardamentul atomic pentru a-și găsi foști elevi supraviețuitori. Filmul, care a fost atât lăudat de critici, cât și controversat, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1953. A fost primul film japonez care a tratat subiectul bombardamentului atomic, care fusese interzis de cenzura autorităților americane de ocupație.<ref name="100sainoryugi"/>

După acest succes internațional, Kaneto Shindō a realizat filmul ''Shukuzu'' (1953). Nobuko Otowa interpretează rolul lui Ginko, o fată săracă care trebuie să devină gheișă pentru a-și întreține familia și nu se poate căsători cu clientul bogat de care se îndrăgostește pentru că ar păta onoarea familiei sale. Criticul de film Tadao Sato a afirmat că Shindō a „moștenit de la mentorul său Mizoguchi tema centrală a cultului femeii... Poate că ar fi mai potrivit să spunem că poziția artistică a lui Shindō cu privire la femei a înflorit sub încurajarea maestrului său, dar, odată înflorită, s-a dovedit a fi de o altă nuanță... Shindō se deosebește de Mizoguchi prin idealizarea capacității impresionante a femeilor japoneze de a desfășura o muncă neobosită și prin punerea loc în contrast cu bărbați rușinos de leneși.”<ref name="Wakeman"/>

Între 1953 și 1959 Shindō a continuat să realizeze filme politice care sunt adevărate critici sociale ale sărăciei și ale suferințelor îndurate de femei în Japonia contemporană. Printre acestea se numără ''Onna no issho'' (1953), o adaptare a romanului ''Une Vie'' al lui [[Guy de Maupassant|Maupassant]], și ''Dobu'' (1954), un film despre lupta de supraviețuire a muncitorilor necalificați și a hoților mărunți, în care Otowa a jucat rolul unei prostituate cu un destin tragic. În 1959 a realizat filmul ''[[Sub ploaia atomică (film)|Sub ploaia atomică]]'', povestea adevărată a unui echipaj de pescari iradiat în urma unui test cu bomba atomică pe Atolul Bikini. Filmul a câștigat Premiul pentru pace la un festival de film din Cehoslovacia, dar nu a avut succes nici critic și nici comercial.<ref name="Wakeman"/>

În această perioadă Kaneto Shindō a închegat un grup de actori și de personal tehnic cu care avea să lucreze pentru tot restul carierei sale. Printre aceștia s-au numărat actorii [[Nobuko Otowa]], [[Taiji Tonoyama]] și Kei Satō, compozitorul Hikaru Hayashi și operatorul Kiyomi Kuroda,<ref group="n">{{Nihongo||黒田清巳|Kuroda Kiyomi}}</ref><ref name="Wakeman"/> care fusese concediat de studioul Toei din cauza convingerilor sale politice în „epurarea roșie” de la începutul anilor 1950, și a pierdut procesul civil pentru reîncadrarea pe post.<ref name="ikiteirukagiri"/>

== Succesul internațional ==
Cu [[Kindai Eiga Kyokai]] aproape de faliment, Kaneto Shindō a folosit puținele resurse financiare care i-au mai rămas pentru realizarea filmului ''[[Insula (film din 1960)|Insula]]'', un film fără dialog pe care l-a descris drept „un poem cinematografic care încearcă să surprindă viața ființelor umane care se luptă ca furnicile împotriva forțelor naturii”.<ref>{{Citat web|url=https://www.imdb.com/name/nm0793881/bio|accessdate=16 November 2011|lucrare=Internet Movie Database|titlu=Shindo Kaneto}}</ref> [[Nobuko Otowa]] și Taiji Tonoyama sunt un cuplu care trăiește, împreună cu doi copii mici, pe o insuliță fără surse de apă potabilă. În fiecare zi ei merg cu barca pe o altă insulă pentru a transporta apă dulce pentru nevoile casnice și pentru irigarea culturilor. Compania lui Shindō a fost salvată de la faliment atunci când acest film a obținut Marele Premiu la ediția a II-a a Festivalului Internațional de Film de la Moscova din 1961.<ref name="Moscow1961">{{Citat web|url=http://www.moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=1961|accessdate=2012-11-04|archiveurl=https://web.archive.org/web/20130116210653/http://www.moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=1961|lucrare=MIFF|archivedate=16 January 2013|titlu=2nd Moscow International Film Festival (1961)}}</ref> Shindō a efectuat prima sa călătorie în străinătate pentru a participa la festivalul de film de la Moscova și a reușit să vândă filmul în 61 de țări.<ref name="ikiteirukagiri"/>

După ce a făcut alte două filme cu tematică socială (''Ningen'' în 1962 și ''Mama'' în 1963), Shindō și-a mutat atenția de cineast către individualitatea unei persoane, în special către natura sexuală a unei persoane. Explicația sa a fost următoarea: „Aspectele politice, cum ar fi conștiința de clasă sau lupta de clasă sau alte aspecte ale existenței sociale pot fi reduse într-adevăr la problema omului singur [...]. Am descoperit forța fundamnetală, foarte puternică, a omului care-i susține supraviețuirea și care poate fi numită energie sexuală [...]. În opinia mea sexul nu este altceva decât expresia vitalității omului, a dorinței sale de supraviețuire.”<ref name="Wakeman"/> Aceste idei noi stau la baza filmului ''Onibaba'' (1964).

Actrițele Nobuko Otowa și Jitsuko Yoshimura interpretează în filmul ''Onibaba'' două țărănci japoneze din secolul al XIV-lea, care trăiesc într-o zonă mlăștinoasă plină de stuf și supraviețuiesc ucigându-i și jefuindu-i pe samurai învinși. Filmul a câștigat numeroase premii, printre care Marele Premiu la Festivalul de Film de la Panama<ref name="Wakeman"/> și premiile Panglica Albastră pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Jitsuko Yoshimura) și cea mai bună imagine (Kiyomi Kuroda) în 1964.

Kaneto Shindō a continuat explorarea sexualității umane în filmele ''Akuto'' (1965) și ''Lost Sex'' (1966). În ''Lost Sex'', un bărbat de vârstă medie care a devenit temporar impotent după bombardamentul de la Hiroshima din 1945, își pierde din nou virilitatea din cauza testelor nucleare din Atolul Bikini. În cele din urmă, este vindecat de menajera sa. Impotența a fost tema următorului film al lui Shindō, ''Libido'', lansat în 1967. Politica de gen și personajele feminine puternice au jucat un rol puternic în ambele filme. Criticul japonez Tadao Sato a spus: „Prin contrastul între slăbiciunea comică a bărbatului și puterea nestăpânită a femeii, Shindō părea să spună în anii 1960 că femeile s-au răzbunat. Aceasta ar putea fi o reflectare a societății postbelice, din moment ce se spune că femeile din Japonia au devenit mai puternice, deoarece bărbații și-au pierdut toată încrederea în masculinitatea lor ca urmare a înfrângerii Japoniei.”<ref name="Wakeman"/>

În 1968 Shindō a realizat ''Kuroneko'', un film de groază asemănător cu ''Onibaba'' și ''Ugetsu'' ''Monogatari''. Filmul urmărește o pereche răzbunătoare formată din mamă și fiică interpretate de Nobuko Otowa și Kiwako Taichi. După ce au fost violate și lăsate să moară în coliba lor incendiată de un grup de soldați, cele două femei se întorc pe Pământ ca demoni care-i atrag pe samurai într-un crâng de bambus, unde ei sunt uciși. Filmul a câștigat premiile Mainichi pentru cea mai bună actriță (Otowa) și pentru cea mai bună imagine (Kiyomi Kuroda) în 1968.

În același an cineastul a realizat comedia ''Femei puternice, bărbați slabi''. O mamă și fiica sa adolescentă părăsesc orașul minier sărac în care trăiesc pentru a deveni angajate ale unui cabaret din Kyoto. Ele devin rapid suficient de inteligente și de cinice pentru a obține cât mai mulți bani de la clienții lor. Shindō a spus următoarele cu privire la acest film: „oamenii obișnuiți nu apar niciodată în paginile istoriei. Ei trăiesc, mănâncă și mor în tăcere [...]. Am vrut să descriu vitalitatea lor sănătoasă și strălucitoare, cu un strop de comedie”.<ref name="Wakeman"/>

Următoarele două filme ale sale au avut tematică polițistă. În filmul ''Heat Wave Island'', lansat în 1969, Otowa interpretează rolul unei țărănci de pe o insulă din Marea Interioară Seto, care s-a mutat la oraș pentru a găsi un loc de muncă, dar a sfârșit, în schimb, ucisă. Filmul începe cu descoperirea cadavrului ei, ceea ce determină demararea unei anchete care scoate la iveală viața [[Promiscuitate|promiscuă]] (droguri, prostituție și crime) dusă de mulți fermieri săraci după cel de-al Doilea Război Mondial. Filmul ''Live Today, Die Tomorrow!'' (1970) a fost inspirat din povestea reală a lui Norio Nagayama, fiind prezentate nu numai crimele sale, ci și sărăcia și cruzimea în care a trăit în copilărie. Filmul a câștigat Premiul de Aur la ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Film de la Moscova din 1971.<ref name="Moscow1971">{{Citat web|url=http://www.moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=1971|accessdate=2012-12-24|archiveurl=https://web.archive.org/web/20140403094201/http://www.moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=1971|lucrare=MIFF|archivedate=3 April 2014|titlu=7th Moscow International Film Festival (1971)}}</ref>

În această perioadă, soția sa, Miyo, care avea vârsta de șaizeci de ani, a divorțat de el, ca urmare a faptului că regizorul a continuat relația adulteră cu Otowa.<ref name="100sainoryugi"/>

Filmul ''My Way'' (1974), inspirat dintr-o poveste reală, a reprezentat o revenire la stilul filmelor de la începutul carierei sale și a dezvăluit maltratarea muncitorilor migratori de către guvernul japonez. În acest film o femeie în vârstă încearcă timp de nouă luni să recupereze trupul mort al soțului ei, luptând cu birocrația guvernamentală și cu indiferența întâlnită pe parcurs.<ref name="Wakeman"/>

== Sfârșitul carierei și moartea ==
Din 1972 până în 1981 Shindō a îndeplinit funcția de președinte al Asociației Scriitorilor din Japonia.<ref name="Mihara">{{Citat web|url=http://www.city.mihara.hiroshima.jp/shisei/meiyo/04.html|accessdate=22 June 2011|publisher=Mihara-shi|archiveurl=https://web.archive.org/web/20110927062054/http://www.city.mihara.hiroshima.jp/shisei/meiyo/04.html|lucrare=Mihara-shi meiyo shimin|archivedate=27 September 2011|titlu=Shindo Kaneto}}</ref>

În 1975 Shindō a realizat filmul ''Kenji Mizoguchi: Viața unui regizor de film'', un documentar despre mentorul său care a murit în 1956. Filmul folosește clipuri din filme, secvențe filmate în spitalul în care regizorul și-a petrecut ultimele zile și interviuri cu actori, tehnicieni și prieteni pentru a crea un portret al regizorului.<ref name="Wakeman"/> Shindō a scris și o carte despre Mizoguchi, care a fost publicată în 1976.<ref>{{kaneto-shindo-aru-eiga-kantoku}}</ref>

În 1977 a fost lansat filmul ''Viața lui Chikuzan'' despre viața cântărețului la shamisen orb Takahashi Chikuzan. Filmul a fost prezentat la ediția a X-a a Festivalului Internațional de Film de la Moscova din 1977.<ref name="Moscow1977">{{Citat web|url=http://www.moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=1977|accessdate=2013-01-13|archiveurl=https://web.archive.org/web/20130116194935/http://www.moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=1977|lucrare=MIFF|archivedate=16 January 2013|titlu=10th Moscow International Film Festival (1977)}}</ref>

În 1977 Shindō a călătorit în America pentru a filma un documentar de televiziune, intitulat „Document 8.6”, despre bombardamentul atomic de la Hiroshima. L-a cunoscut cu acest prilej pe [[Paul Tibbets]], pilotul avionului care a aruncat bomba, dar nu a reușit să-i ia un interviu pentru film. Documentarul a fost difuzat în 1978.

În anul 1978, după moartea fostei sale soții, s-a căsătorit cu actrița [[Nobuko Otowa]].<ref name=100sainoryugi/>

''The Strangling'' a fost selectat în competiția de la [[Festivalul de film din Veneția|Festivalul de Film de la Veneția]] din 1979, unde [[Nobuko Otowa]] a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță.

''Porno Edo'' (manga Hokusai), lansat în 1981, este un film despre viața artistului japonez din secolul al XVIII-lea, [[Hokusai|Katsushika Hokusai]].

În 1984 Shindō a realizat ''The Horizon'', inspirat din viața surorii sale. Filmul prezintă întâmplările prin care a trecut ea începând din perioada când era o fată săracă de la fermă, care a fost vândută ca mireasă prin corespondență unui cetățean japonez american și nu și-a mai văzut niciodată familia. A fost internată într-un lagăr pentru cetățenii japonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a dus o viață grea și plină de dezamăgiri.<ref name="Wakeman"/>

În timpul producției filmului ''A Last Note'' (1995), [[Nobuko Otowa]] a fost diagnosticată cu cancer la ficat. A murit în decembrie 1994. ''A Last Note'' a câștigat numeroase premii pentru cel mai bun film (Panglica Albastră, Hochi, Kinema Junpo, Mainichi și premiul Academiei Japoneze de Film), precum și premii pentru cel mai bun regizor (Nikkan Sports, Kinema Junpo, Mainichi și premiul Academiei Japoneze de Film).

După moartea lui Otowa, actrița principală în filmele lui Shindō a devenit Shinobu Otake. În filmul ''Will to Live'', o comedie neagră despre problemele îmbătrânirii, Otake a interpretat rolul unei fiice cu [[tulburare bipolară]] a unui tată în vârstă, bolnav de incontinență fecală, interpretat de Rentarō Mikuni.

Potrivit fiului său, Jiro, Kaneto Shindō a renunțat la hobby-urile sale (Mahjong, [[Shogi]] și [[baseball]]) la vârsta de optzeci de ani pentru a se concentra exclusiv pe realizarea filmelor.<ref name="bunkatsushin">{{Citat web|url=http://www.bunkatsushin.com/varieties/article.aspx?id=1698|accessdate=10 September 2012|titlu=新藤兼人監督死去で新藤次郎近代映画協会社長記者会見}}</ref>

În 2000, la vârsta de 88 de ani, Shindō a filmat ''By Player'', o biografie a actorului [[Taiji Tonoyama]], care include aspecte din istoria companiei de film [[Kindai Eiga Kyokai]] și folosește cadre înregistrate cu Nobuko Otowa în 1994.

Filmul ''Owl'' (Fukurō), regizat de Shindō la vârsta de 91 de ani, este inspirat din povestea reală a fermierilor repatriați din coloniile japoneze din Manciuria, care au primit terenuri agricole greu de cultivat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Întregul film a fost filmat pe un singur platou, în principal din cauza problemelor de mobilitate ale lui Shindō.<ref name="100sainoryugi"/> Filmul a fost prezentat la ediția a XXV-a a a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, unde Shindō a câștigat un premiu special pentru contribuția sa la cinematografia mondială.<ref name="Moscow2003">{{Citat web|url=http://www.moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=2003|accessdate=2013-04-01|archiveurl=https://web.archive.org/web/20130403123906/http://moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=2003|lucrare=MIFF|archivedate=3 April 2013|titlu=25th Moscow International Film Festival (2003)}}</ref>

Fiul lui Shindō, Jiro, a fost producătorul filmelor sale ulterioare, iar Kaze Shindō, fiica lui Jiro și nepoata lui Kaneto, a călcat pe urmele bunicului ei, devenind scenaristă și regizoare. Ea a studiat la Academia Japoneză de Cinematografie și a debutat cu filmul Love/Juice în anul 2000.

În ultimii patruzeci de ani din viața sa, Kaneto Shindō a locuit într-un apartament mic din Akasaka. El a trăit singur după moartea lui Nobuko Otowa. La vârsta de 80 de ani era capabil să umble peste tot în Tokyo, dar la vârsta de 90 de ani picioarele sale și-au pierdut mobilitatea. Kaze Shindō s-a mutat în apartamentul lui pentru a-l îngriji și a locuit cu el în ultimii șase ani de viață ai bunicului ei, pe post de îngrijitoare.<ref name="100sainoryugi">{{100sainoryugi}}</ref> Ea este menționată în filmele ulterioare ale lui Shindō cu funcția de „Kantoku Kenkō Kanri”,<ref group="n">監督健康管理</ref> „responsabilă cu îngrijirea sănătății regizorului”.

În 2010 Shindō a regizat filmul ''Postcard'', care relatează povestea unor bărbați de vârstă medie încorporați pentru efectuarea serviciului militar pe la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost inspirat din propriile experiențe ale cineastului. ''Postcard'' a fost selectat ca propunere japoneză la [[premiul Oscar pentru cel mai bun film străin]],<ref name="84th">{{Citat știre|title=Japanese Entry for Foreign Language Oscar to Be 'Postcard'|url=http://www.hollywoodreporter.com/news/japanese-entry-foreign-language-oscar-232874|prenume=Gavin J.|nume=Blair|data=8 September 2011|accessdate=2011-09-08|journal=hollywoodreporter.com}}</ref> dar nu a fost inclus pe lista scurtă din ianuarie. Din cauza sănătății sale tot mai șubrede, Shindō a anunțat că acesta va fi ultimul său film.<ref>{{Citat revistă|nume=Schilling|prenume=Mark|dată=1 June 2012|titlu=Remembering Kaneto Shindo|url=http://www.japantimes.co.jp/text/ff20120601a4.html|pagină=17|publisher=Japan Times}}</ref><ref>{{Citat știre|title=LA Times review|url=http://articles.latimes.com/2012/feb/05/entertainment/la-ca-kaneto-shindo-20120205|prenume=Kenji|nume=Hall|data=5 February 2012|accessdate=2012-04-18|journal=Los Angeles Times}}</ref>

Din aprilie până în mai 2012 Shindō a fost omagiat la Hiroshima cu ocazia aniversării vârstei de 100 de ani.<ref>{{Citat știre|title=100 Years of Kaneto Shindo About Us page|url=http://hyakunennokiseki.web.fc2.com/en_about.html|accessdate=2012-04-18}}</ref> Acest eveniment a inclus proiecții ale majorității filmelor sale, în prezența unor invitați speciali, precum Shindō și admiratorul său de multă vreme [[Benicio del Toro]].<ref>{{Citat știre|title=100 Years of Kaneto Shindo website|url=http://hyakunennokiseki.web.fc2.com/en_topics.html|accessdate=2012-04-21}}</ref>

Shindō a murit din cauze naturale pe 29 mai 2012.<ref>{{Citat știre|title=New York Times Obituary|url=https://www.nytimes.com/2012/06/02/arts/kaneto-shindo-filmmaker-dies-at-100.html|prenume=Margalit|nume=Fox|data=1 June 2012|accessdate=2012-06-02|journal=The New York Times}}</ref> Potrivit fiului său, Jiro, el vorbea în somn despre realizarea unor noi proiecte de filme chiar și la sfârșitul vieții.<ref name="bunkatsushin"/> Cineastul a cerut ca cenușa lui să fie împrăștiată pe insula Sukune din largul orașului [[Mihara|Mihara,]] unde avusese loc filmarea filmului ''Insula'' și unde fusese împrăștiată și jumătate din cenușa actriței Nobuko Otowa.<ref>{{Citat știre|title=Shindo Kaneto Kantoku "Hadaka no Shima" Sankotsu e|url=http://www.asahi.com/showbiz/nikkan/NIK201206010006.html|publisher=Nikkan Sports}}</ref>

== Stil și teme ==
Shindō a afirmat că a considerat filmul „ca o artă a „montajului” care constă într-o dialectică sau interacțiune între mișcarea și nemișcarea imaginii”.<ref name="Wakeman"/> Deși criticat pentru faptul că a arătat puțin stil vizual la începutul carierei sale, el a fost lăudat de criticul de film Joan Mellen, care a considerat că filmul ''Onibaba'' este „rafinat din punct de vedere vizual”. Atunci când a fost intervievat de Mellen după lansarea filmului ''Kuroneko'', Shindō a afirmat că există „o influență freudiană puternică în întreaga sa creație”.<ref name=Wakeman />

Cele mai solide teme din opera artistică a lui Shindō implică critica socială a sărăciei, femeile și sexualitatea umană. Regizorul s-a descris el însuși ca socialist. Tadao Sato a subliniat că filmele politice ale lui Shindō sunt atât o reflectare a copilăriei sale petrecute în sărăcie, cât și a situației grele a Japoniei după cel de-al Doilea Război Mondial, afirmând că „Japonia contemporană s-a dezvoltat dintr-o țară agricolă într-o țară industrială. Mulți agricultori s-au mutat în orașe și s-au trezit prinși în vieți instabile noi. Stilul de filmare al lui Kaneto Shindō are la bază intenția sa de a capta neliniștea prin reprezentarea tenacității fermierilor.”<ref name="Wakeman"/>

Femeile și sexualitatea umană îndeplinesc, de asemenea, un rol major în filmele lui Shindō. Joan Mellen a scris că „în cel mai bun caz, filmele lui Shindō implică o fuziune a sexualului cu socialul. Percepția sa radicală izolează viața sexuală a omului în contextul rolului său de membru al unei clase sociale specifice... Pentru Shindō pasiunile noastre ca ființe biologice și ambițiile noastre ca membri ai claselor sociale, care dau o formă specifică și distorsionată acestor impulsuri, induc o luptă nesfârșită la nivel inconștient. Acele momente din filmele sale în care acest conflict devine vizibil și este adus la nivel conștient ridică opera sa la nivelul celei mai înalte arte.”<ref name="Wakeman"/>

== Influențe ==
Când a fost întrebat de [[Benicio del Toro]] care este cel mai important lucru pe care l-a învățat de la Kenji Mizoguchi, Shindō a răspuns că cel mai important lucru pe care l-a învățat a fost să nu renunțe niciodată. Potrivit lui Shindō, Mizoguchi a făcut mai mult de optzeci de filme, multe dintre ele fiind plictisitoare, dar fără aceste eșecuri nu ar fi reușit să facă cele cinci sau șase filme bune, precum ''Ugetsu Monogatari''.<ref>{{Cite video|title=ベニチオ・デル・トロが新藤兼人監督に「映画」の話を聞いた|url=http://www.nihon-eiga.com/program/detail/nh10004289_0001.html|people=Kaneto Shindo, Benicio Del Toro|date=2011|archiveurl=https://web.archive.org/web/20120417222018/http://www.nihon-eiga.com/program/detail/nh10004289_0001.html|archivedate=17 April 2012}}</ref>

== Premii ==
* 1955 Premiul Națiunilor Unite pentru ''Copiii din Hiroshima'' la festivitatea decernării premiilor BAFTA{{sfnp|Hammer|1991|p=461}}
* 1961 Marele Premiu la ediția a II-a a Festivalului Internațional de Film de la Moscova pentru ''[[Insula (film din 1960)|Insula]]''.<ref>{{Citat web|url=http://www.moscowfilmfestival.ru/miff33/eng/archives/?year=1961|accessdate=22 June 2011|publisher=Moscow International Film Festival|archiveurl=https://web.archive.org/web/20110615201626/http://www.moscowfilmfestival.ru/miff33/eng/archives/?year=1961|archivedate=15 June 2011|titlu=1961 year}}</ref>
* 1962 Premiul Kinema Jumpo pentru cel mai bun scenarist pentru ''Aobe ga Monogatari'' și ''Shitoyakana''{{sfnp|Hammer|1991|p=303}}
* 1964 Marele Premiu la Festivalul de Film de la Panama pentru ''Onibaba''
* 1971 Premiul de Aur la ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Film de la Moscova pentru ''Live Today, Die Tomorrow!''<ref name="Moscow1971"/>
* 1975 Premiul Kinema Jumpo pentru cel mai bun regizor pentru ''A Life of the Film Director''{{sfnp|Hammer|1991|p=311}}
* 1975 Premiul Kinema Jumpo pentru cel mai bun scenarist pentru ''The Accident''{{sfnp|Hammer|1991|p=313}}
* 1996 Premiul Academiei Japoneze de Film pentru regizorul anului pentru ''A Last Note''<ref>{{Citat web|url=http://www.japan-academy-prize.jp/prizes/?t=19|accessdate=2011-01-13|publisher=Japan Academy Prize|limbă=Japanese}}</ref>
* 1998 Persoană cu merite culturale
* 1999 Premiul Sfântul Gheorghe de Aur la ediția a XXI-a a Festivalului Internațional de Film de la Moscova pentru ''Will to Live''<ref name="Moscow1999">{{Citat web|url=http://www.moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=1999|accessdate=2013-03-23|archiveurl=https://web.archive.org/web/20130322163246/http://moscowfilmfestival.ru/miff34/eng/archives/?year=1999|lucrare=MIFF|archivedate=22 March 2013|titlu=21st Moscow International Film Festival (1999)}}</ref>
* 2002 Ordinul Culturii<ref name="kotobank"/>
* 2003 Premiul Academiei Japoneze de Film pentru întreaga carieră

== Filmografie ==

=== Regizor ===
(Shindō a scris scenariile tuturor filmelor pe care le-a regizat. Este creditat ca scenograf la trei dintre filmele pe care le-a regizat: ''Ningen'', ''Onibaba'' și ''Owl''.) {{Col-begin}}
{{div col}}
* 1951 - ''[[Story of a Beloved Wife]]'' ({{Nihongo2|愛妻物語}})
* 1952 - ''[[Avalanche (1952 film)|Avalanche]]'' {{Nihongo2|雪崩}}
* 1952 - {{Nihongo|''[[Copiii din Hiroshima]]''|原爆の子}}{{sfnp|Galbraith IV|2002|p=215}}
* 1953 - ''[[Epitome (film)|Epitome]]'' ({{Nihongo2|縮図}})
* 1953 - ''[[Life of a Woman]]'' ({{Nihongo2|女の一生}})
* 1954 - ''[[Dobu (film)|Dobu]]'' ({{Nihongo2|どぶ}})
* 1955 - {{Nihongo|''[[Wolf (1955 film)|Wolf]]''|狼}}
* 1956 - ''[[Shirogane Shinjū]]'' ({{Nihongo2|銀心中}})
* 1956 - ''[[Ruri no kishi]]'' ({{Nihongo2|流離の岸}})
* 1956 - {{Nihongo|''[[An Actress]]''|女優}}
* 1957 - ''[[Umi no yarodomo]]'' ({{Nihongo2|海の野郎ども}})
* 1958 - ''[[Sorrow is Only for Women]]'' ({{Nihongo2|悲しみは女だけに}})
* 1959 - {{Nihongo|''[[Sub ploaia atomică (film)|Sub ploaia atomică]]''|第五福竜丸}} 
* 1959 - ''[[Hanayome-san wa sekai-ichi]]'' ({{Nihongo2|花嫁さんは世界一}})
* 1960 - {{Nihongo|''[[Insula (film din 1960)|Insula]]''|裸の島}}
* 1962 - ''[[Ningen (1962 film)|Ningen]]'' {{Nihongo||人間}}
* 1963 - {{Nihongo|''[[Mother (1963 film)|Mother]]''|母}}{{sfnp|Galbraith IV|2002|p=376}}
* 1964 - {{Nihongo|''[[Onibaba (film)|Onibaba]]''|鬼婆}}{{sfnp|Galbraith IV|2002|p=276}}
* 1965 - {{Nihongo|''[[Akuto (film)|Akutŏ]]''|悪党}}
* 1966 - {{Nihongo|''[[Lost Sex]]''|本能}}
* 1967 - {{Nihongo|''[[Libido (1967 film)|Libido]]''|性の起原}}
* 1968 - {{Nihongo|''[[Kuroneko]]''|藪の中の黒猫}}
* 1968 - {{Nihongo|''[[Strong Women, Weak Men]]''|強虫女と弱虫男}}
* 1969 - {{Nihongo|''[[Heat Wave Island]]''|かげろう}}
* 1970 - ''[[Strange Affinity]]'' (触角, ''Shokkaku'')
* 1970 - {{Nihongo|''[[Live Today, Die Tomorrow!]]''|裸の十九才}}
* 1972 - ''[[Kanawa]]'' ({{Nihongo2|鉄輪（かなわ）}})
* 1972 - ''Sanka'' {{Nihongo2|讃歌}}
* 1973 - {{Nihongo|''[[Kokoro (film)|Kokoro]]''|心}} (''inspirat din romanul omonim al lui [[Natsume Sōseki]]'')
* 1974 - {{Nihongo|''[[My Way (1974 film)|My Way]]''|わが道}}
* 1975 - {{Nihongo|''[[Kenji Mizoguchi: The Life of a Film Director]]''|ある映画監督の生涯　溝口健二の記録}}
* 1977 - {{Nihongo|''[[The Life of Chikuzan]]''|竹山ひとり旅}}
* 1978 - ''[[Document 8 6]]'' (ドキュメント8.6) (documentar)
* 1979 - ''[[Kousatsu|The Strangling]]'' ({{Nihongo2|絞殺}})
* 1981 - ''[[Edo Porn]]'' ({{Nihongo|''Hokusai manga''|北斎漫画}})
* 1984 - {{Nihongo|''[[The Horizon]]''|地平線}}
* 1986 - ''[[Burakkubōdo]]'' {{Nihongo2|ブラックボード}}
* 1986 - ''[[Tree Without Leaves]]'' {{Nihongo2|落葉樹}}
* 1988 - ''[[Sakura-tai Chiru]]'' ({{Nihongo2|さくら隊散る}})
* 1992 - {{Nihongo|''[[The Strange Story of Oyuki]]''|濹東綺譚}}
* 1995 - {{Nihongo|''[[A Last Note]]''|午後の遺言状}}
* 1999 - {{Nihongo|''[[Will to Live]]''|生きたい}}
* 2000 - {{Nihongo|''[[By Player]]''|三文役者}}
* 2003 - {{Nihongo|''[[Owl (film)|Owl]]''|ふくろう}}
* 2008 - ''Teacher and Three Children'' {{Nihongo2|石内尋常高等小学校　花は散れども}}
* 2011 - {{Nihongo|''[[Postcard (film)|Postcard]]''|一枚のハガキ}}
{{div col end}}

=== Scenarist ===
(Nu sunt incluse filmele pe care le-a regizat)
{{div col}}
* 1947 - ''[[A Ball at the Anjo House]]''
* 1949 - ''[[Waga koi wa moenu]]''
* 1951 - ''[[The Tale of Genji (1951 film)|The Tale of Genji]]''
* 1956 - ''[[Akō Rōshi: Ten no Maki, Chi no Maki]]''
* 1960 - ''Kunisada Chuji''{{sfnp|Galbraith IV|2002|p=692}}
* 1961 - ''[[Akō Rōshi (1961 film)|Akō Rōshi]]''
* 1962 - ''Kurotokage''
* 1964 - ''[[Manji (film)|Manji]]''
* 1966 - ''[[Zatoichi's Pilgrimage]]''
* 1966 - ''[[Fighting Elegy]]''
* 1971 - ''[[Battle of Okinawa (film)|Battle of Okinawa]]''
* 1971 - ''[[Yami no naka no chimimoryo]]''
* 1972 - ''[[Under the Flag of the Rising Sun]]''
* 1972 - ''Rica'' (混血児リカ)
* 1973 - ''Rica 2: Lonely Wanderer'' (混血児リカ ひとりゆくさすらい旅)
* 1973 - ''Rica 3: Juvenile's Lullaby'' (混血児リカ ハマぐれ子守唄)
* 1978 - ''[[The Incident (1978 film)|The Incident]]''
* 1979 - ''[[Akō Rōshi (1979 TV series)|Akō Rōshi ]]'' (serial TV)
* 1987 - ''[[Hachikō Monogatari]]''
* 1999 - ''[[The Geisha House]]''
{{div col end}}

== Scrieri ==
(În japoneză, cu excepția cazului în care se menționează altfel)

* {{kaneto-shindo-aru-eiga-kantoku}} - o biografie și amintiri despre [[Kenji Mizoguchi]]
* {{eizo-hitori-tabi}}
* {{kaneto-shindo-sanmon-yakusha-no-shi}}
* {{kaneto-shindo-shinario-jinsei}} - o colecție de eseuri despre scrierea scenariilor
* {{ja icon}} {{Citat carte|legătură-autor=Kaneto Shindo|nume=Shindo|prenume=Kaneto|titlu=Sakugekijutsu|titlu_trad=Dramaturgy|an=2006}}
* {{ja icon}} {{Citat carte|legătură-autor=Kaneto Shindo|nume=Shindo|prenume=Kaneto|titlu=Shinario No Kōsei|titlu_trad=The structure of a film script|an=2007}}
* {{Kaneto-shindo-ikite-iru-kagiri}} - o colecție de articole din ziare reimprimate într-un volum
* {{100sainoryugi}} - o colecție de eseuri.

==Note==
<references group="n" />

== Referințe ==
<references />

==Bibliografie==
{{Refbegin}}
* {{en icon}} {{cite book|last=Galbraith IV|first=Stuart|title=The Emperor and the Wolf: The Lives and Films of Akira Kurosawa and Toshiro Mifune|year=2002|publisher=[[Faber and Faber, Inc.]]|isbn=978-0-571-19982-2|ref=CITEREFGalbraith|url-access=registration|url=https://archive.org/details/emperorwolf00galb}}
* {{en icon}} {{cite book|last=Hammer|first=Tad Bentley|title=International film prizes: an encyclopedia|year=1991|publisher=[[Garland Publishing Inc.]]|place=New York&Londra|isbn=978-0-571-19982-2|ref=CITEREFGalbraith|url-access=registration|url=https://archive.org/details/internationalfil00hamm}}
{{Refend}}

==Lectură suplimentară==
* {{Citat carte|nume=Mellen|prenume=Joan|titlu=Voices from the Japanese cinema|an=1975|isbn=0871401010|editură=Liveright|url=http://www.criterion.com/current/posts/2026-my-mind-was-always-on-the-commoners-shindo-on-kuroneko-in-his-body-of-work}}

==Legături externe==
* {{Nume IMDb|id=0793881|name=Kaneto Shindo}}
* {{Jmdb name|id=0196460|name=Kaneto Shindo}}
* [http://www.filmreference.com/Directors-Sc-St/Shindo-Kaneto.html Biografie pe Filmreference.com]
* [http://hyakunennokiseki.web.fc2.com/en_index.html 100 Years of Kaneto Shindo website]
* {{Citat revistă|nume=Jacoby|prenume=Alexander|dată=31 May 2012|titlu=Classical virtues: Shindo Kaneto and Yoshimura Kozaburo|url=http://www.bfi.org.uk/news/classical-virtues-shindo-kaneto-and-yoshimura-kozaburo|journal=[[Sight & Sound]]|publisher=[[British Film Institute]]}}

{{Kaneto Shindō}}
{{Premiul Mainichi pentru cel mai bun regizor}}
{{Premiul Mainichi pentru cel mai bun scenariu}}
{{Premiul Panglica Albastră pentru cel mai bun regizor}}

{{Control de autoritate}}
{{DEFAULTSORT:Shindō, Kaneto}}
[[Categorie:Nașteri în 1912]]
[[Categorie:Decese în 2012]]
[[Categorie:Scenariști japonezi]]
[[Categorie:Regizori de film japonezi]]
[[Categorie:Centenari japonezi]]